Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Se spune că pe vremi, demult de tot, uitate,
Când şcoli nu existau, nici google, mai ales,
Iar plebea de agrari era-n majoritate,
Ceva se întampla cu greu de înţeles:

De câte ori era gâlceavă între inşi,
Ăl mai inteligent, ţăran, cioban la oi,
Pân’ ce se ajungea la gulere de-aprinşi,
Ceda,-n mod evident, făcând pasul napoi,

Şi-apoi, el îşi vedea, savanţii spun, nu eu,
De drumul hărăzit, cu jenă şi respect
Şi pentru el, ca om, şi pentru Dumnezeu…
De-a dreptul anormal oricărui intelect,

Văzând iluştrii azi, toţi intelectuali,
De câte ori apar discuţii pentr-un fleac,
Cum sar la beregăţi, chiar de nu sunt rivali,
Făr ‘ a găsi, de fel, conflictului un leac,

Şi-n plus…neobrăzaţi, trufaşi, impertinenţi,
Dar…ce s-o mai lungim, rămâne între noi…
Demult s-au dus acei ţărani inteligenţi,
Cu jenă şi respect, făcând pasul napoi!

Valeriu Cercel

Un şoricel, pe nume Chiţ,
Din neam vestit de rozătoare,
Ce nu plătea, de fel, chirie,
La un subsol de prăvălie,
Se legăna alene-n jilţ
Gândind cu voce tare:

“Ceva nu-mi e la socoteală,
Şi sigur nu-i lucru curat,
Căci, la dejun am observat
C-au dispărut, aşa deodat',
Capcanele ce-aveau momeală
Bucăţi de caşcaval uscat;
Să-l schimbe oare le-o fi luat,
Cu caşcaval mai proaspăt(?)…poate,
Sau, poate că le-au aruncat,
Fi'nd trucuri vechi, fumate”....

Dar, n-apucase să bea apă,
Şi cum mergea către bufet,
Zări din nou, pusă discret,
Capcana, şi-n ea, în buchet,
Câteva frunze verzi de ceapă,
Ca momeală la desert…

Şocat, al nostru Chiţ se-opri,
Privi mirat către capcană
Şi dând din umeri, el zâmbi
Ne-nţelegând ce-nseamnă...
Da-n timp ce se holba uimit,
Capcanei dându-i roată,
Pe loc, săracu', fu oprit
De-o mâţă-adevărată!

Speriat de moarte-nţepenit,
Lipsit de-orice scăpare,
O imploră cu glas sfârşit
Să aibe îndurare...

"Nu te mănânc mă, nu fi prost"
Îi spuse mâţa dumnealui,
"Cum? N-ai aflat?...Suntem în post…
E Postul Paştelui!"

Valeriu Cercel

Foarte faine ultimele doua. Valeriu ma incanta de fiecare data! Voturi verzi, bineinteles!

Foarte frumoase amandoua, tare bine le zice domnul.
Noroc ca a spus Vio de doua, ca nu ma uitam mai sus.

De când nu mai port mătreaţă,
Cum se-ntâmplă de-obicei
Cam la zece ani, în viaţă,
Am făcut iar cifra trei,

Şi…precum distinse doamne,
Tot din pură modestie,
Vârsta mea, cu-atâtea toamne,
Nici nevasta nu mi-o ştie,

Auzind-o cum se plânge
Azi, în zori, cu migăleală,
Că, şi ea mai greu ajunge
Ca să dea de socoteală,

Fi’nd acuma o etate
Schimbătoare, ca şi clima,
Când în zori, să nu zic toate,
Soaţa-i de se scoală prima,

Dar cum nu-i o vârstă mică…
Pe la mijlocul ulucii…
Sunt fălos că-mi poarte pică
Toţi ce-şi mai stropesc papucii,

Însă-i vârsta potrivită
Când copii-s pe picioare
Şi doar când n-au recuzită,
Te mai cată …la boznare…

E momentul din răscruci,
Între cârcă, pensionare,
Când te-ntrebi de mai apuci
La birou vreo avansare,

Este vârsta când, pe dos
Îţi mai iei ciorapii-n pripă,
Şi nu simţi că au miros
Chiar de sar în sus şi ţipă,

Când te-mbeţi şi-adormi cuminte
Doar dintr-un pahar anost,
Făr’ să-ţi mai aduci aminte
Cam al câtelea a fost…

Este vremea când uităm,
De gâlcevi şi dandanale,
Iar pe duşmani îi iertăm,
Suferind de boli normale,

Însă e şi minunată,
Când, la fuste, de priveşti,
Parc-ai mai trăi o dată
Să n-ajungi să te căieşti,

Este trecerea-n revistă
Amintindu-ţi anii toţi,
Contemplând o nouă listă
Cu nepoate şi nepoţi….

Este vârsta, cum am spus,
Precum Terra de rotundă,
Însă cu un pol în plus,
Gata de o nouă rundă,

C-o să-mi vină neamul tot,
Pentru performanţa asta
Şi pentru…ce bine-arăt,
…să-mi felicite nevasta!

Valeriu Cercel
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Multam de urari!
Paste fericit si numai fericire va doresc tuturor!
Drag,
valeriu

Felicitari!Acelasi umor cu care eram obisnuita. Paste fericit si petrecere frumoasa!

La multi ani si felicitari ambilor!
Pai eu nu arat asa de bine. O fi din cauza de Silva?

Acum vreo lună, eu, afon,
Am scris o carte despre bani
Şi cum poţi face-un milion,
Vânzând gogoşi, în câţiva ani;

Mare scofală-n ea n-am scris,
Doar despre bani nişte poveşti,
Printre reţete cu dichis,
De aluaturi olteneşti,

Pe care, franc, le-am reprodus
Dintr-un caiet vechi, moştenit
De la bunica ce s-a dus,
Fie-i gazonul însorit!...

Ei bine, cartea, ce succes!
Ca pâinea caldă s-a vândut,
Şi ce talent am, mai ales,
De n-o scriam n-aş fi ştiut!

Plus...câţi faliţi nu au habar,
Citindu-mi opera, setoşi,
“Cum poţi s-ajungi milionar
În câţiva ani, vânzând gogoşi"!

Valeriu Cercel

P.S.

Acuma scriu o carte nouă,
Unde, pe scurt voi releva
Cum am făcut aproape două,
Nici într-o lună şi ceva.

Valeriu Cercel

Sînt două vorbe vechi, pe care eu
Le ştiu de la bunici, de ani şi ani:
“Prietenii-ţi vor binele mereu,
Iar răul ţi-e dorit de-ai tăi duşmani.”

Onest, să descifrez n-am fost abil
Şi nici să mă gândesc nu am ajuns,
La purul adevăr, care, subtil,
În tâlcu-acestor vorbe stă ascuns:

Păi…dacă un duşman vrea răul tău
Şi-amicul îţi vrea binele ce-l ai,
Prietenu-i duşmanul cel mai rău…
E clar, precum e ceru-n luna mai!

Iar un duşman convins, înverşunat,
Pe undeva arată că ar fi
Prietenul cel bun şi-adevărat,
Căci, răul, literar, ţi l-ar dori…

Oricum, pare confuz, iraţional,
Dar, socotind un pic mai serios,
Nu mă mai mir, găsind foarte normal,
Cum toate sunt la noi, de fapt, pe dos!

Valeriu Cercel

Frumos !