Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Bune, superbe versuri, asa cum n-am obisnuit. Bate catre vreo anume Elena din Troia?

Dup-atâta ger şi nea,
Mă gândeam aşa,-ntr-o doară,
Oare ce s-ar întâmpla,
Dacă n-ar fi primăvară?!...

Despre toamne nu vorbesc,
Nici de haine, ce-s mai grele,
Căci, o zi nu-ntineresc,
De-aş tăia juma’ din ele,

Însă, fără primăveri,
Ghiocei şi violete,
Triluri printre flori de meri
Şi fetiţe-n parc, cochete,

Fără zumzet de albine,
Fără soare la fereşti,
Fără nopţi de stele pline,
Cum să mai întinereşti?!...

Fi’ndcă, mă refer la doamne,
Noi, bărbaţii, după veri,
Numărăm, de ani, la toamne,
Însă ele…primăveri!

Valeriu Cercel

Chitanţa
(parodie după Topîrceanu)

Despre domnişoara Tanţa
Nu mai e niciun mister,
Ştim cu toţii că nurlia,
Stând lângă calorifer,
Îşi usca, mă rog, chitanţa,
Într-o zi de iarnă grea,
După ce-a plătit chiria,
Goală, cu nimic pe ea…

Şi cum, George o descrie,
“Cap superb, ochi mari, adânci,
Picioruşe lungi şi pline”…
Mi-ar fi dat inima brânci,
Numai că, săracu’, mie,
Gând nu mi-e la nebunii,
Când, la noi în bloc, vecine
Am doar babe naşparlii!

Însă, de proprietar…
Că-şi primea natur chiria
De la Tanţa, regulat…
Domnilor…jos pălăria!
Pentru un bărbat e clar:
Dacă el, fără alt scop,
Nicidecum n-a abuzat,
Era, cert…un filantrop...

De-aia zic…duduia Tanţa,
De trăia astăzi, nurlia,
Mă-ntrebam cuprins de milă,
După ce plătea chiria:
Oare…cât va sta chitanţa,
Ca pe vremuri, la uscat,
Chiriaşă într-o vilă,
Sau apartament de stat?!


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Pe 20 e onomastica lui Topirceana si m-am gandit sa scriu ceva despre el.
Mi-a dat prin cap sa scriu o pastisa la poezica lui intitulata "Tanta"
Ce te face sa crezi ca e scrisa de altul?

pentru cei care nu au citit poezia lui Topirceanu, adica, nu aveau idee de ea, ca sa inteleaga despre ce e vorba in parodia mea

Aşteptăm cu mic, cu mare,
Un întâi april banal,
Cum, la noi, nimic nu pare
Că ar fi paranormal;

De vr’un an, de astă vară,
Tot lovind cu stângu-n drept,
Furăm zilnic traşi pe sfoară,
Când nu furăm traşi în piept,

Bărbi, iordane prin ziare,
Tromboneli pe la tevé,
Ne-au mâncat la fiecare
Nervii, dar şi zilele,

Fără să mai socotesc,
Şase sute,-s multicei,
La un prânz numai, halesc
Două vaci şi trei purcei,

Iară nouă, cu belele,
Rate, lefuri mici, copii,
Ne prostesc cu minciunele,
Şi gogoşi…din datorii,

Astfel că, de-ntâi april,
Dus cu preşu’ zi de zi,
Mă întreb şi io, umil,
Cu ce ne-or mai păcăli?!...

Sper să nu ne-arunce iar,
Că…din şase sute,-n zori,
Vor rămâne numai doar
Trei sute de mâncători!

Valeriu Cercel

Sosi domnu’ Sergent (major) în bloc la noi,
De zece ori sunat pe zi la disperare,
De-o babǎ pusǎ chiar mereu pe tǎrǎboi,
Cu-o reclamaţiune teribilǎ, se pare,

Ce stă cu un etaj un pic mai jos, la nouǎ,
Chiar şi pe mine ea de-un an m-a reclamat
“Cǎ-n baia dumneaei, chiar când nu plouǎ, plouǎ”
Pânǎ când duşul, eu, azi i l-am reparat;

-Domnu’ Sergent, nu mint, în fiecare zi,
E-un individ vânjos, ce umblă-n pielea goalǎ
În blocu’ ce-l vedeţi, acel de vizavi,
De m-a bǎgat adânc la vârsta mea în boalǎ,

Îl vǎd în zori umblând prin hol, bucǎtǎrie,
Deja când tensiunea, constat că mi-a crescut,
Şi-apare pe la cinci iar prin sufragerie,
Exact, aşişderea, cum mǎ-sa l-a fǎcut,

De-aceea v-aş ruga, chiar foarte insistent,
Sǎ rezolvaţi cumva problema într-un fel,
Iar ca sǎ fie clar şi cât mai concludent,
Ca martor ocular, priviţi acum la el(!)

Privind Majoru’ drept, direct la obiectiv,
Un individ pǎrea cǎ este dezbrǎcat,
În sus era, de fapt, mai mult ca pozitiv,
Însǎ mai jos, concret, nimic n-a observat,

-Bunico, sǎ ţi-o spun, eu, zău, nu văd nimic!
O fi el dezbrăcat, dar nicidecum măcar,
Fereastra fi’nd un pic mai ‘naltă de buric,
Ruşinea nu i-o vezi, deci, totu-mi este clar…

-Păi dacă nu mă crezi, ia urcă uşurel
Pe scaunul ce stă pe masă, şi apoi
Ia şi binoclu că, nu vezi fără de el…
Şi să te aud că fac degeaba tărăboi!

Valeriu Cercel

Super!!!