Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

caci banii n-aduc fericirea

problema sade in cantitatea lor !

foarte frumoase poeziile...nu pot spune decat

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór…
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor.

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu’ mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu;

Şi-aş fi cuminte şi corect, iar mofturos, ori alintat,
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat’
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta în mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel…

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil… însă aş vrea să mă rezum
La ceea ce nu s-au gândit, fiind puţin cam tinerei:
Tot astfel eu mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

Valeriu Cercel

Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas’
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas ?!

Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi,

Dar să fie şi curvar,
Câte-o lună să nu-l vezi,
Ţi se pare chiar bizar
Măritată să te crezi,

Nu mai zic de bani, halal !
Cât ţi-ar fi soţul de drag,
Şi cafteală şi scandal,
Toate de la ei se trag,

Doar Lenuţa, mândră-n sat,
Cu ochi negri, diafani,
Nu s-a plâns de-al ei bărbat
Niciodat’ în şapte ani,

N-a avut vorbe, scandal,
Că Ion, cum am dedus,
Era soţul ideal
Şi chiar foarte bine pus,

N-a sosit o noapte beat,
Fără bani, şi-apoi, atins,
Ca oricare urecheat,
S-o mai ia şi la încins,

Nici pe zi, el umblăreţ,
Nu s-a agăţat, haihui,
De vreo fustă prin judeţ,
Stând în pătrăţica lui,

Până ieri, să vezi necaz !
Calculând după venit,
A făcut Lenuţa caz
Cât de scump a devenit,

C-a sărit, tot de la bani (!)
Leana,-n sus, aproape-un ceas…
Ştiţi cum fac, la şapte ani,
Ale noastre…parastas !

Valeriu Cercel

Adica vrei sa spui ca cel mai bun barbat e unul mort?
Fetelor, alergati fie dupa o himera, fie dupa o mortaciune.
Si eu care credeam ca pentru ca barbatul sa devina perfect, este nevoie de o femeie care sa stie sa-l tina langa ea. Se vede ca m-am inselat, e nevoie de femeia cu coasa.

A fost odat’ ca niciodat’
O pupăză-ntr-un tei…
Povestea zice c-a scăpat
Să fie (nu-i exagerat !)
Vândută pe cinci lei ;

A fost şi un Ion în sat,
Căci de la el se ştie…
Într-altă lume a plecat,
Fără ca să fi câştigat
Viza la loterie….

Bătrânul tei a fost tăiat,
Ajunse tot hârtie
Într-un volum, frumos legat,
În şapte limbi şi exportat
Cu fală şi mândrie,

Că-ntreaga lume a aflat
Povestea din popor,
Şi-atât de lesne a-nvăţat,
Cât e românul de dotat
Şi bun ca vânzător,

De au dat buzna, uşurel,
Străini la noi în ţară,
Cu daruri, bani, cu zăhărel,
Ştiind că noi mâncăm de fel
Tot ce prin aer zboară,

Aşa că azi nu ne mirăm
Şi-o pupăză din tei,
De vrem cumva s-o cumpărăm,
La bancă tre’ să-mprumutăm
La vreo….cinci mii de lei !

Valeriu Cercel

P.S.

De-ar fi ştiut ce se-ntâmpla,
Pariu pe creanga mea ! :
1 Ion, povestea n-o scria,
2 Pe Eminescu îl caftea,
3 Şi popă se făcea !

Valeriu Cercel