Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Si tuturor de pe acest site, si ca sa demonstrez inca o data ca Mos Claciun ezigsta, mai postez o poezica mai jos,
Sper sa va placa.
Numai bine !

Poezioală desple Mos Clăciun

Copiii lăi m-au supălat
La glădiniţă cu o veste,
Că, Mos Clăciun e o poveste,
Nu e si nici n-a ezigstat,

Că nu ale nici sănioală,
Nici balbă albă, nasu’ losu,
Chial au si lâs, că noaptea Mosu’
Pe cosu casei nu coboală ;

Am fost atât de indispus
Si-am plâns cu laclimi suspinând,
Pe Mos Clăciun îl stiu decând
Pe mine balza m-a adus,

Da’ ca să mă conving, am stat
Cu ochii mici sub plăpumioală,
Făcându-mă că dolm de-aseală,
Să-l văd si io măcal o dat’ ;

Întl-un tâlziu, palcă plin vis,
L-am auzit plin dolmitol
Pe la pălinţi, venind în zbol,
Că ei aveau geamul deschis,

Tiptil apoi, în pas glăbit,
Tlecu plin hol cu sacu-i plin,
Că i-am văzut umbla puţin,
La pomu’ male-mpodobit,

Sub cale-a pus Mosu’, gallant,
Si giucălii si ciocolată….
Vă povestesc io altădată
Că alţeva-i mai impoltant,

Că după ţe a fost el gata
Si cum pe toate el le stie,
A tlas din sticla de lachie
Pitită în balcon de tata,

S-a dus si în bucătălie,
Şi-a tot cătat plin fligidel,
Că nu i-e flică lui de gel,
Mâncând cu poftă din piftie,

Si tot tiptil a si plecat,
Mai vesel palcă si vioi,
Da’ milosea a ustuloi
Pe flunte când m-a sălutat,

Asa că io, as vlea să stie
Copiii lăi, că Mos Clăciun
Ezigstă si e tale bun……
Si fălă să fac băscălie,
Îi plaţe ţuică si piftie….
Cledeţi-mă când io v-o spun !

P.S.
Am povestit ţe s-a-ntâmplat
Si lu tăticu’ si mămica,
Si flate, toată ziulica
Atât de mult s-au minunat !

Gata .

Valeriu Cercel

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun !
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale !
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân’ la ghete,
Mama lor, azi, de şirete !
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung !

Fi’n’c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie !
Cum să uit eu de piftie !?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele !
Fi’n’că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh ! stilat,
Fără “dar” m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu’ citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine :

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii…
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat !)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru’ lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de…înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu’ lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva !

Valeriu Cercel

La mulţi ani tuturor !
Belşug, sănătate, pace şi iubire, şi multă, multă inspiraţie pe 2011 !
Drag,
Valeriu

Foarte frumoasa! Sper sa nu am si eu ceva deficienta de inaltime dupa seara asta.

La multi ani si cele mai calde urari pentru noul an!

Se-aleg douăşpe luni, cât mai frumoase,
Trei albe, ‘coperite de ninsoare
Şi alte trei cu miei şi pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare
Şi încă trei, bogate şi mănoase ;

Se curăţă de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Se-mpart apoi egal, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, fără economie,
În zile cât mai lungi şi cât mai bune ;

Se ia pe rând, din nou, şi se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare :
O parte muncă, plină de sudoare,
O parte de odihnă şi visare
Şi-o parte de umor, extra-ilară ;

Adaugaţi din plin şi toleranţă,
Baban, praf de bun simţ, un polonic,
Turnând, cât frământaţi, câte un pic
De optimism călduţ, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranţă,

Iar în final, nu costă nici doi bani (!)
Peste-aluat, puneţi-o cu ardoare,
Iubirea cea mai pură şi-arzătoare…
Eu vă doresc s-aveţi o poftă mare
Şi vă urez din suflet…La mulţi ani !

Valeriu Cercel

La multi ani ! cu tot ce iti doresti

S-a plictisit mai ieri prostia
De pe planeta cu pǎmânt
Şi luând cu ea şi fudulia
Au dispǎrut aşa, în vânt…

Examene la facultate
Nu se mai dau, nici la liceu,
Iar tezele de doctorate
Se folosesc doar la veceu;

Alegeri pentru parlament
Nu se mai ţin, aşa se pare,
Cǎci fiecare-i competent
Iar scaunele toate-s goale;

La meciurile ce au loc
Pe stadioane şi arene,
Nu s-a marcat în nici un joc
Vreun gol, nici chiar sǎ zic…de lene

Şi-apoi, chiar multe s-au schimbat
Şi bucuroşi am fost, iar trişti
Poate vreo doi, ce-au fost odat’,
Cum îşi ziceau ei…umorişti !

Valeriu Cercel

Din pacate, chiar ai dreptate.

mi-a placut

De n-ar fi existat prostia
Şi viciile-n astă lume,
N-am fi ştiut ce-i parodia
Şi…care-ar fi ştiut de glume ?!

Noroc că El, deloc zgârcit,
Pe lângă celelalte toate,
Mărinimos ne-a oferit
Şi-aceste daruri minunate,

Aceste scumpe nestemate,
Ce umoriştii le-au bătut
În fraze, rime sincopate,
De când umorul s-a născut,

Maeştrii înzestraţi, ce-n viciu
Lovind, îl fac pe cititor
A trece prin acel supliciu
Produs de musca de pe bor,

Sau, care iau peste picior
Năravuri, ce mereu apar,
Bătând în şa cu pana lor,
Doar o pricepe vr’un măgar…

Însă de-un timp, fără pudoare,
Uitând de artă, telelei,
Au apărut şi unii care
Făcut-au bâtă din condei,

Şi nu atacă vr’un nărav,
Ori vicii, ca cei stilaţi,
Ci, cu-n umor ieftin, bolnav,
Lovesc direct în viciaţi,

Râzând cu patimă, aprinşi,
De câte-o perso…nulitate,
Fiind, în tagma lor, convinşi
Că fac umor de calitate,

Dar, de i-am pune la cântar
Cu-adevăraţii aşi, din sfere,
În termen ecoliterar,
Sunt triviale…hahalere,

Aşa că, de privim în plan,
De vicii râd cei stilaţi,
Iar hahalerele,-n alt clan,
Fac haz, râzând de viciati,

Iar dac-ar fi să recitim
Despre “prostie”, în esenţă,
La umorişti din nou găsim
Această mare diferenţă,

Fi’ndcă şi-aici, precum se scrie,
Sunt împărţiţi în două oşti :
Maeştrii râd de ce-i “prostie”,
Iar hahalerele, de proşti.

Valeriu Cercel

In stilul caracteristic. Mai e nevoie de cuvinte?