Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

M-au trezit azi-dimineaţǎ
La fereastra casei mele
Somnoroase pǎsǎrele…
Ciripeau pline de viaţǎ,
Oare, ce-o fi fost cu ele ?!

Dintr-un petec de zǎpadǎ
Clinchet viu de clopoţei…
Un mǎnunchi de ghiocei
Fǎceau zarvǎ prin ogradǎ…
Oare ce-o fi fost cu ei ?!

Dup-un lung şi rece vis,
Alinta bǎtrânul soare
Un bondar cu-a lui dogoare
Printre ramuri de cais…
Ce se-ntâmplǎ astǎzi oare ?!

Numai freamǎt, numai zor,
Cǎci drǎguţa primǎvarǎ,
În ie de Mǎrioarǎ
Mǎ aşteaptǎ în pridvor
Sǎ îi prind la inimioarǎ
Cu un bold, ca prima oarǎ,
Semn de dragoste şi dor
…E întâi de Mǎrţişor !

Valeriu Cercel

Era un ţol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la uşă, la intrare
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare
Se cobora cu roua pe şindrilă ;

Bunica, din hăinuţe vechi şi roase
Ce le-am purtat pe rând crescând mereu,
Prin iţe le-a ţesut un curcubeu
De care ştie numai Dumnezeu
Pe câţi i-au încălzit în ierni geroase…..

Păşesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Şuviţe de culori pale şi vii,
Dureri stau împletite-n bucurii
A celora ce-am fost cândva copii….
Păşind pe el îl simt pe fiecare ;

Am fost plecat demult din casa-aceea
Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coşcovită şi pustie,
Doar ţolul e, la uşă, mărturie,
Sub care stă şi azi ascunsă cheia.

Valeriu Cercel

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fiică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe umplându-se de ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin’ l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin’ l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă,
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie….
Da’ nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar’,
Ca astăzi, cu băieţii, să-nchine un pahar,

Fi’nd ziua când femeia, să nu m-audă-a mea (!)
La fel îi aminteşte, că are-o zi şi ea,
Căci el confuz, fireşte, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei !

Valeriu Cercel

Asta da urare ! E superba!

La noi în cartier, de la o vreme,
Se pare cǎ avem ceva probleme,
Poliţia pe strǎzi tot patruleazǎ,
Iar SRI-ul fotografiazǎ,
E în alertǎ Garda naţonalǎ,
Cu toţii au dat, frate-meu, nǎvalǎ !;

Cicǎ-s precis de bine informaţi,
(Informatori avem, nu vǎ miraţi)
C-a apǎrut un soi, şi-ncǎ babani,
De carnivori, feroce şobolani,
Ce ronţǎie şi ronţǎie de zor
Tot ce gǎsesc, şi nu, în calea lor ;

Asearǎ, nu vă mint, m-au ridicat
Şi m-au frecat şi m-au interogat,
Dac-am vǎzut vreun şobolan suspect,
De cine crezi, chiar de domnu’ Prefect (!)
“La mine-n curte, sincer, n-am zǎrit,
Nimic fiind, i-am zis, de ronţǎit”…

De dimineaţǎ iarǎ tǎrǎboi,
Poliţie pe strǎzi, nene, puhoi !
Cǎ i-a sunat din nou, un anonim,
De şobolani cu toţi sǎ ne ferim (!?)

Mǎ face,-al dracu’ de informator,
Ca sǎ mǎ mut în Ghencea sau Obor,
Ori sǎ îmi iau la Cluj apartament,
Io care stau…chiar lângǎ Parlament !

Valeriu Cercel

Daca Boc se muta la Cluj, ma mut si eu !

Crezi ca o sa gaseasca altul mai bun ca el ?

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine’nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur ;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase ;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi !
Însă dumneaei, nimic, nici “bon jour”, nici “bun găsit”
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile :
“Pot să stau şi eu aici…cam vreo trei sau patru zile ?”
“Poţi să stai şi-un an, chiar doi !”, îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar…ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum !

Valeriu Cercel

De la o politica la alta.....