CITATUL ZILEI

Apai nu stiu. Unii numai spun ca-l au. Evident ca cei ce-l "au" nu sunt singuri. Exista si o singuratate asumata, tocmai pentru a-l descoperi pe Dumnezeu. Dumnezeu poate fi "descoperit" insa si in comuniune. Si in comunitate.

Apoi... singuratatea asumata nu e tocmai pentru asta. 

Dar pentru ce? Unii sunt singuri nu pentru ca-si doresc, ci dimpotriva, pentru ca sunt constransi de imprejurari.

Singuratea asumata e pentru a-l gasi pe Dumnezeu? 

Pai calugarii si pustnicii ce fac?

Si nu mai exista altii in afara de ei? 

Nu stiu. Daca te-ai gandit iar la mine, eu nu-mi asum nimic. Desi nu cred.

Oricine isi asuma acest lucru, adica cei ce-si propun sa-l caute. Dumnezeu este pretutindeni.

Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.
Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.
O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.

Mircea Eliade – Șantier

Prieten, dupa mine, e acel cu care poti vorbi despre orice, oricand, oriunde. Si sa fie dialog. Blocajele apar tocmai din cauza acestor limitari. Ori sufletul omenesc nu poate fi limitat. De aici apar si frustrarile si separatia: din cauza incercarii impunerii unor limite. Pe care unul sau celalalt nu pot sa le depaseasca, din varii motive. Iar cand aspiratiile sunt diferite si se accepta compromisurile, apare obisnuinta, rutina. Iar rutina nu poate fi niciodata interesanta.

Da, dar rutina nu distruge prietenii, cel mult le face plicticoase. 
Sunt perfect de acord cu Eliade. Si prietenii se transforma, evolueaza, cresc sau nu. Numai ca fiecare in ritmul lui.   De aici diferentele. Nu mai corespund, nu mai corespundem, nici nu mai conteaza. Rezonam cu altceva... altcineva. 

Da. Dar unii nu accepta plictiseala. Ideea ar fi ca s-ar putea sa nu mai rezonezi cu nimeni la un moment dat. Cu altceva n-are sens.

Ba are sens. Daca-i un altceva transmis de altcineva. 

Cu alte cuvinte, unii cresc, iar altii stagneaza. De fapt, stagnarea e o involutie. Si autodistrugere, in cele din urma.

Tre' sa progresam, vrand-nevrand.

Stagnarea este o oprire , poate temporara , nu o vad ca pe o involutie : uneori chiar este indicat sa te mai si opresti ...

In ce priveste calatoria spre propriul suflet ... hmmm   ...  eu sunt nedespartit de al meu si chiar daca uneori avem pareri contradictorii  nu putem unul fara celalalt .

''Daca tot e sa ai ambitii , sa ai ambitii mari '' , spunea cine altul decat Donald Trump .

Sigur la el ambitiile sunt direct proportionale cu marimea averii   ...

Nu stiu ce sa zic. Ambitia deja imi suna a ceva... mare.