Povestiri cu talc

...cu mult timp in urma,... am citit o povestioara,...mi-a placut foarte,foarte mult!!!

' '''...Raiul si iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi” ...""""

Suna frumos, insa cred ca si oamenii egoisti sunt destepti si s-ar fi gandit si ei la asta.

Adevarul este ca suntem cam mici de felul nostru.

...Despre dogme...

...Într-o zi, un om a scăpat pe jos o felie de pâine unsă cu unt care, printr-o minune, n-a căzut pe partea unsă. Împotriva tuturor credintelor si a textelor Scripturii, pâinea a căzut cu partea neunsă în jos. În mod evident, se produse o minune.
Stirea s-a răspândit cu iuteală în orăsel, oamenii s-au adunat si s-au pornit pe dezbateri profunde. De ce oare pâinea nu căzuse în acea zi cu untul în jos?
Oamenii au alergat la sinagogă si i-au povestit totul rabinului. Acesta a considerat întâmplarea stranie si a cerut un răgaz de gândire si rugăciune de o zi si o noapte... A doua zi, cu fata obosită dar luminată de adevăr, s-a dus la casa unde se întîmplase minunea cu tot orasul după el. A mers la om si i-a spus:
- Răspunsul este simplu si am să ti-l dau. Nu pâinea a căzut aiurea. Tu ai pus untul pe partea nepotrivită!

...nu-i  nimic !!!....chiar  daca nu  are  un  talc in  povestea  respectiva,...totusi  eu  m-am  amuzat  citind-o !!!  ...credeam  ca  rabinul  v-a  scoate  vreo  lege  despre  gravitatie ,..dar  el    a  dat  vina  pe  bietul  om !!!

...totusi  ,..hai  sa  citim si  o  poveste  interesanta ,...si  una  cu  talc !!!


...O dansatoare arăboaică foarte frumoasă, mare amatoare de plăceri, s-a dus într-o dimineată la un negustor bogat si i-a spus:
- Am visat astă noapte că mă tineai strâns în brate si că te bucurai de trupul meu si de plăcerile pe care ti le ofeream. Îmi datorezi doi dinari de aur.
Negustorul nici nu a vrut să audă de asa ceva. Hotărâtă, dansatoarea l-a dus în fata cadiului, la judecată. Acesta a ascultat povestea si apoi i-a zis negustorului:
- Du-te si adu doi dinari de aur si o oglindă!
După ce negustorul s-a întors, judecătorul a pus cei doi dinari de aur în fata oglinzii si i-a spus femeii:
- Uită-te la cei doi dinari de aur în oglindă. Socoteste-te plătită!

   

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Pentru ce ne zbatem atat??!

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti. "Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison. "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?" Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor. "Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul "Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare." "Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera." "Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii. "Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul. "Si dupa asta?" "Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!" "Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi." "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii…

Nu stiu sigur daca aici ar trebui sa postez asta, mi-a placut, chiar daca eu prefer cafeaua in cani, daca nu de portelan, macar din argila normala
Ceştile de cafea

Un grup de oameni de succes, în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii sociale de invidiat, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi cu zi.
Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.
Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână, profesorul le-a zis: „Dacă aţi observat, fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină, lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.
Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca, şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.
Viaţa e ca o cafea bună! Jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt viaţa. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.
Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua. Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă“.

(Preluare şi adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire de pe site-ul [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
sursa: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Intr-un oraş din Franţa, pe un afiş cu o tanara spectaculoasa la intrarea intr-o sala de gimnastica, scria :
"În vara aceasta ce vrei să fii: sirena sau balena ?"
Se spune că o femeie tanara, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni :
"Dragă domnilor:
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare, oamenii curiosi). Acestea au o viaţa sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenute micute dragalase, pe care le alapteaza.
Se distreaza de minune cu delfinii, umplandu-si burta cu creveti. Se joaca si inoata, cutreiera mările, cunoscand astfel de locuri minunate ca Patagonia , marea Barens sau recifii de corali din Polinezia.
Balenele cântă foarte bine şi chiar inregistreaza CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un dusman care sa le vaneze, in afara de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toata lumea. Sirenele nu există. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de psihoterapie, deoarece acestea ar avea o problemă serioasă de personalitate: "femeie sau peşte?".
Nu au viata sexuala, pentru că-i omoara pe bărbaţii care se apropie de ele, si pe langa acest aspect, pe unde si cum ar putea? Deci, din aceasta cauza, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar singure şi triste.
Pentru mine este clar, doresc sa fiu o BALENA.
PS: In vremurile astea, in care toata mass-media ne baga in cap ideea ca doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer sa ma delectez cu o inghetata impreuna cu copii mei, cu o cina buna cu un barbat care ma face sa vibrez sau cu o cafea si prajiturele impreuna cu prietenele mele. Cu timpul câştigam în greutate, pentru ca acumulam multe cunostinte si informatii si cand nu mai au loc in cap sunt distribuite in restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte .
De astăzi, când o sa ma uit la fundul meu în oglindă, o sa ma gândesc: - Dumnezeule, ce inteligenta sunt ... "