Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Criză politică
(definiţie)

Nu e haos, anarhie,
Doar un pic de debandadă,
Când vezi hoţii, la mânie,
Că se-ncaieră pe pradă.

Valeriu Cercel

Cât ar fi noi să ne plângem,
Este pozitiv, ca semn:
Suntem siguri că n-ajungem,
Nicicând la…sapă de lemn!

Valeriu Cercel

După o viaţă de amar,
Creştin, cu teamă de păcat,
Un pocăraş, un şpriţ, mai rar,
Ori pe la fufe noaptea-n sat,

Cătând mereu a fi cinstit
De toţi prietenii de leat,
Norocul…parcă s-a prostit…
Aiurea peste mine-a dat:

Am fost asear’ emailat
Cu o ofertă, fără dar,
Un job mişto, uşor, curat:
La poarta iadului, portar,

Fi’ndcă şi iadul e dotat
Cu-o poartă, unde,-ntr-un dosar,
Oricare e înregistrat,
Amprente, dinţi, se iau la bar;

Să-l trec frumos, civilizat,
Pe fiecare-n “Arial”,
Cam ce porunci a încălcat,
Cu fapta, gândul sau oral:

Dac-a ciordit, delapidat,
De-i găinar, sau, doar suspect,
Dacă vreo babă-a violat
Şi ea s-a plâns de obiect,

Dacă atunci când s-a-mbătat,
Cu soacra a avut scandal,
Dac-a minţit şi a votat
Mereu partidul liberal,

Dacă nevasta şi-a-nşelat,
Chiar de-a schimbat-o anual,
Ori de cumva i-ar fi lăsat,
Vr’un semn pe faţă, vizual,

De a dat şpagă, a luat,
Având, deja, dosar penal,
Nu mai vorbesc de…plagiat,
Ce e de-a dreptul…infernal!...

Şi-al dracu’, azi m-a angajat
Fără un interviu măcar,
Convins că sunt calificat,
La gloata ce-aştepta afar’!

Şi-am înţeles imediat,
Cum de-am avut aşa noroc:
Portarul vechi, concediat….
Nu ştia româneşte, ioc!

Valeriu Cercel

Vremuri noi.
(prelucrare după o poezie populară din Tanganika)

Căţeluş cu păru’ creţ,
Fură raţa din coteţ,
Cât s-a plâns, cât s-a jurat,
De belciug nu a scăpat,
L-au săltat hingherii-atunci,
Luând patru coţi, la munci,
Dar cum vremea-i trecătoare,
A făcut reeducare,
După care, mai ciordea,
Având şcoală, cu perdea,
Câte-o dudă, mai ştiu eu…
Cum era la ceapeu;

Căţeluş cu păr buclat,
După ani, pensionat,
Linge-ntruna fără spor,
În lăbuţe-un osişor,
Pensia de luna asta,
Ce-a primit-o ieri, nevasta,
Şi cu-a lui, un colţ de pâine,
Nici măcar viaţă de câine!
Tot sperând că într-o zi,
Cine ştie, vor primi,
Osişorul mititel
Şi cu-n pic de zgârci pe el!

Căţeluş cu permanent
Stând pe gânduri, evident,
Nici turbat nu înţelege
De mai e cumva vreo lege(?!)
Javre şi potăi sadea,
Foşti aplaudaci cândva,
După ce c-au ros ciolane
Au şi pensii babane,
În loc dumnealor să fie,
Pentru jaf şi anarhie,
Chiar de-ar mai costa un şfanţ,
Puşi să stea cu toţii-n lanţ!

Căţeluş cu păru’ creţ,
Din ce-avea lângă coteţ,
Usturoi, spanac amar,
Vreo trei fire de mărar,
Niscai ştevie blegită,
O salată zdrenţuită,
Le-a pus într-o trăistuţă,
Socotind el pe-o lăbuţă,
Să le vândă lângă mall,
Şi de-ar face la vr’un pol,
Précis, luna viitoare
Îl va prinde pe picioare!

Cateluş cu păr buclat,
Cinci dulăi i l-au tapat,
Tăvălit pe trotuare
Scotocit prin buzunare,
Nasul rupt, şi cu-n cucui,
De plângeai de mila lui!
Haos, lume, tărăboi,
Ca în vremuri de război...
Dar, ca în telenovele,
Toate-s bune, chiar de-s rele,
Norocos, cum s-a-ntâmplat,
A săpat doar amendat,
Dus la curte-nvinuit
Că făcea un ban cinstit!

Valeriu Cercel

Din pacate, totul e foarte real.

Cum este, de fapt, in Tanganika.

Daa... Saracul catelus!

Acum s-a procopsit! Nu mai e in Tanganika! A venit in Canada ca de la el stiu poezia!

Pe cât am fost eu de ateu,
Am început să mă închin
Şi să mă rog la Dumnezeu,
Ca cel mai botezat creştin:

Tu, Doamne, dă din mila Ta,
Dar fără ca să îi omori,
Infernu-asmute-l, fă cumva,
Guvernul ca să pice-n zori!

Căci mi-a ajuns până la os,
Sunt disperat, nu pot dormi,
I-am dat şi bani, dar ce folos,
Mă fierbe-n fiecare zi

Vecinul meu, beţiv, curvar,
Scandalagiu şi mitocan,
Ce-mi face viaţa un calvar,
Chiar de-i la pat de vreun an,

Bolnav pe moarte, însă viu,
Şi-i într-un hal fără de hal,
Iar, din motiv că-i şi diliu,
Nu l-au primit nici în spital,

Aşa că, Doamne, cum spusei,
Doar o portiţă am să scap,
Da-i dracu’, zău, de hoţi, mişei,
Cu ăsta nu o scot la cap,

Căci s-a jurat ieri, furios,
Că ortul popii nu va da
(Şi ăsta e om serios)
Pân’ ce guvernul n-o pica!

Valeriu Cercel

De când am atâţia fani,
Mi-au picat buluc aseară,
Neamurile din Paşcani,
Vizită protocolară,
Le era un dor, să moară,
Nevăzându-mă de ani,
Ca, la şpriţ, aşa,-ntr-o doară,
Tot vorbind noi de duşmani,
Ce le-a dat prin cap(!) să-mi ceară
Nişte bani:

Zoiţica, nea Pandele,
Finu’ Ion, prin alianţă,
Safta, Leana, tot o lele,
Nea Costică văr cu ele,
Trei nepoţi şi, în balanţă,
Trei nepoate cucuvele,
Plus Gheoghiţă, în instanţă,
Pe aceste vremuri grele
Toţi cu mintea în vacanţă
La lovele!

Cu-mprumut, c-aşa-i la noi,
Unul, două tomberoane,
Nu de lei de-ăi vechi, nici noi…
Mai precis, de euroi,
Citind ei, fără tromboane,
Când s-au deşteptat vioi,
Într-un comm, scris cu zorzoane,
Pe feisbuc, de-o babă, joi,
Că aş fi "de milioane”
Şi-au dat roi!

Într-o clipă am simţit
Toţi tuleii pe chelie,
Şi, uitând că sunt falit,
I-am luat la iscodit
Fin şi cu diplomaţie:
Ce-o să faceţi băăăi, uimit,
Cu atâţia bani, bădie?!
Pân-acum aţi prăpădit
Pân şi banii de chirie,
V-aţi tâmpit?!

De-au sărit cu toţii-n sus
Şi m-au luat, nene, la zor,
Mai ceva ca pe Isus:
Cine, dracului, m-a pus,
Insultând pe dumnealor,
Eu, obraznic, şi în plus,
Cu tupeu de pe ogor,
Să-i întreb (cum v-am şi spus)
Ce fac ei cu banii lor
…care nu-s !?

Valeriu Cercel

Spună lumea ce-o să spună,
Dar cum văd, fără vrăjeală,
În justiţia română,
Unde-i lege nu-i tocmeală!

Fi’ndcă ea, legea, fireşte,
Chiar de e vreo bănuială
După cum se tot vorbeşte,
Pentru toţi este egală,

Doar că hoţii…prinşi ca blegii…
Asta-i altă socoteală!
Nu-s egali în faţa legii,
Cum nu sunt nici la ciordeală:

Ăi deştepţi, care de ani,
Sunt deja de milioane,
Şi-ăi mărunţi, coţcari, iau ani
Condamnaţi la-mpins vagoane,

Întrucât, cum ştim cu toţii,
Nu-s şcoliţi, nu-s educaţi,
Şi, ca fraierii, netoţii,
Banii-i dau la avocaţi,

Pe când cei care au şcoală,
Cei deştepţi, cunoscători,
Banii-i dau, fără-ndoială,
Direct la judecători,

Şi plătesc o sumă bună,
Fără fiţe, scârţ, boceală,
Că-n justiţia română,
Unde-i lege nu-i tocmeală!

Valeriu Cercel

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân’ să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu…

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu’ în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi…chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân’ la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi , totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit…
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

Valeriu Cercel

Am ajuns să am coşmaruri, nopţi bălane fără leac,
De când s-au trezit nătângii, dup-un somn de-un sfert de veac,
Şi-mi fac cruci plin de fiori, implorând oastea cerească,
Să mai pot vorbi în zori dulcea limbă românească;

Plini de fală şi mândrie,-i doare-n şpiţ de viitor,
Se tot laudă-n prostie, moară toţi duşmanii lor!
De-aia, nene, imediat, când i-aud, pe româneşte
Le-o spun franc, manierat, delicat şi omeneşte:

Băi, deştepţilor ce sunteţi, nătărăi şi naşparlii,
Terminaţi cu chestii d-astea, bateţi tobele-n pustii!
Când ne va lovi năpasta, peste-atâta chin şi-amar,
N-oţi putea pe lumea asta nici să-i înjuraţi măcar,

Iară voi, cu doctorate, bacuri, diplome, la fel,
Vă veţi da singuri carate, făr’ a scoate-un cuvinţel,
Şi-o să vină ziua-n care, socoteală tre’ să daţi,
Chiar de cereţi îndurare, de prăjeală nu scăpaţi,

Aşa că, tăceţi odat’, nu vedeţi ce e în ţară?
Tot stigând prin târg, prin sat “Limba noastră-i o comoară”
Or s-audă toţi şacalii, hoţi, bandiţi de drumul mare,
Şi-or s-o fure şi pe asta şi-o vor pune la vânzare!

Valeriu Cercel

Eu cred ca asta comoara nu mai e intreaga de ceva timp. O placere sa citesc astfel de rime...