Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Pai zugravita.
Foarte frumoasa.

frumoasa ...zugraveala !

În fiecare toamnǎ retrǎiesc
Aceleaşi amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc
Mǎ aflu în a mea copilǎrie :

La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
Şi prune, şi gutui, şi atâtea mere,
Toţi pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere,

Cǎ ne-adunam târziu, pe înoptat,
Bǎieţii toţi, cǎ-n sat nu erau fete
Şi-apoi plecam la pere, la furat,
În satul dinspre luncǎ-n douǎ cete,

Ştiind cu toţii foarte bine locul,
Ogrǎzile cu perii cei de soi,
Cǎ-n fiecare toamnǎ fǎceam jocul,
Dar şi sǎtenii ne ştiau pe noi (!)…

Şi câte garduri am sǎrit, mǎi frate,
Prin mǎrǎcini cu sânul plin de pere !
Nu mai vorbesc ce muşcǎturi de...spate,
Cǎci câinii n-aveau pic de maniere ;

Dar anii au trecut, eram flǎcǎi
Şi cine mai era ca noi in sat (?!)
De perele din satul dintre vǎi
Aproape cǎ de ele-am şi uitat,

Da-n toamna aia,-n zi de sǎrbǎtoare,
La horǎ, unde toţi ne-am adunat,
S-a auzit venit din depǎrtare
Un zvon de care noi ne-am şi mirat,

Şi nu ştiu cum, fǎrǎ sǎ bag de seamǎ
Aud şi eu, cǎ-mi zise o muiere,
Sǎ mergem toţi flǎcǎii fǎrǎ teamǎ
În satul dinspre luncǎ sǎ luǎm pere,

Cǎ am plecat cu toţii, pe luminǎ,
Mǎcar sǎ revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulǎii-n vreo grǎdinǎ
Şi perii, cǎ-i ştiam chiar pe de rost ;

Dar ce sǎ vezi ! nici n-am ajuns în sat,
Cǎ ne-aşteptau cu pere în cǎrare
Atâtea mândre de nici n-am visat (!)
Şi toate-aveau în pǎr câte o floare,

Am luat şi eu o parǎ şi-am muşcat
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasǎ,
Cǎ n-am gǎsit din câte am furat
O alta mult mai dulce şi frumoasǎ ;

De-atunci privim la perii din ogradǎ
Ce i-am sǎdit chiar dupǎ nuntǎ-n zori
Şi i-am pǎzit sǎ nu ajungǎ pradǎ
Celor ce noaptea jefuiesc comori ;

În toamna asta-avem pere de dat,
Cǎci perii-s plini de rod şi bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de mǎritat…
Da’ zic şi eu aşa…ca sǎ se ştie.


Valeriu Cercel

Deosebita, te unge la suflet.

Eu am scris-o intr-o zi , cred ca intr-o ora, cand ma pierdusem in amintirile copilariei.
A fost odat'...

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea, cu întrebare,
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate :
“La ce-ar putea fi ea folositoare ?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe, şi mai iute, şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi, cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare,
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi să fim în orice clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

Valeriu Cercel

Foarte frumoasa. Si chiar, om fi pe drumul bun? O fi progresul prietenul sau dusmanul nostru?

Treişpe, e ziua din lună
Când sunt cel mai norocos,
Soacră-mea-i atât de bună
Fi’nd întoarsă-atunci pe dos.

Valeriu Cercel

Foarte frumoase ...Valeriu Cercel

“Tânǎr, nicicând cǎsǎtorit,
Cu calitǎţi şi cu situaţie,
Un caracter deosebit
Şi fǎrǎ nici o obligaţie,
Nici viciu, nici nǎrav mǎcar,
Nefumǎtor chiar pasionat,
Duşman de moarte pe pahar,
Cu maniere, delicat,
Doresc relaţie serioasǎ
Cu-o partenerǎ tot la fel”
(Adicǎtelea drǎgǎstoasǎ
Şi cu ceva la portofel).

Sunǎ convingǎtor, real
Şi de-o fi vr’una ce-a decis
Sǎ îşi ia soţul ideal,
Tentatǎ va fi-n mod precis ;

Dupǎ doi ani de tribunale,
Bani cheltuiţi la avocat
Şi multe alte angarale,
Divorţul eu l-am câştigat :
Cinstit fiind de când mǎ ştiu,
Nu m-am mirat cǎ în instanţǎ
M-au scos beţiv, scandalagiu,
Dar asta n-are importanţǎ ;

Am împǎrţit tot, (bat-o vina !)
De a rǎmas ea cu mǎlaiul,
A luat în schimb casa, maşina,
Iar eu valiza şi tramvaiul;

E drept cǎ nu ne-am cunoscut
Când ne-am luat, şi-i un mister
Cum ne-am iubit de la-nceput
Nepotriviţi la caracter (?!)
Dar astǎzi, în ziarul local
Am dat mai sus, ca sǎ mǎ ştie,
Anunţul matrimonial,
Cea care îmi va fi soţie…

Mai jos, ceva interesant:
Tânǎrǎ, bine educatǎ,
(Sǎ ştii, mi-am zis, e chiar tentant !)
Cu ochi cǎprui, la pǎr roşcatǎ,
Salariu bun, plus beneficii,
Un metru şaijdoi…şi kile…
Manieratǎ, fǎrǎ vicii,
(Mǎ face chiar sǎ mor cu zile !)
Tăcutǎ (cum îmi place mie !!)
Şi gospodinǎ, (ce noroc !!!)
Gândindu-mǎ la cǎsnicie
Un telefon i-am dat pe loc ;

Ne-am întâlnit la o terasǎ
Ce-o frecventam eu, ca burlac,
Mǎ aştepta deja la masǎ,
Din parc i-am dus chiar…liliac;
Doar din priviri ne-am înţeles,
Atât de mult ne potriveam
Şi asta fi’n’cǎ, mai ales,
Din ziar perfect ne cunoşteam ;

Facem acum “luna de miere”,
Din nou romantici, ‘amoraţi….
(Cǎci prima dragoste nu piere)
La fosta-mi soacrǎ…la Ghimpaţi !

Valeriu Cercel

Intra Valeriu pas-pas, cand nu-i nimeni pe aici si mai tranteste cate una buna, de stam si radem pe-nfundate.

Cam tot asa-i si cu cei care-si gasesc jumatatea pe net?

da'n mod precis ca se potrivesc de minune !