Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că “Moşul” care-l ştiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că “Moşu”-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi !
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat…

E drept, bătrânul “Moş”, care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş’, cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit !
E roşu câteodat’, de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi…
În deosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta…ce să mai !...rămâne între noi…

Valeriu Cercel

Copiii lăi m-au supălat
La glădiniţă cu o veste,
Că, Mos Clăciun e o poveste,
Nu e si nici n-a ezigstat,

Că nu ale nici sănioală,
Nici balbă albă, nasu’ losu,
Chial au si lâs că noaptea Mosu’
Pe cosu casei nu coboală ;

Am fost atât de indispus
Si-am plâns cu laclimi, suspinând,
Pe Mos Clăciun îl stiu decând
Pe mine balza m-a adus,

Da’ ca să mă conving, am stat
Cu ochii mici sub plăpumioală,
Făcându-mă că dolm de-aseală,
Să-l văd si io măcal o dat’ ;

Întl-un tâlziu, palcă plin vis,
L-am auzit plin dolmitol
Pe la pălinţi, venind în zbol,
Că ei aveau geamul deschis,

Tiptil apoi, în pas glăbit,
Tlecu plin hol cu sacu-i plin,
Că i-am văzut umbla puţin,
La pomu’ male-mpodobit,

Sub cale-a pus Mosu’, galant,
Si giucălii si ciocolată….
Vă povestesc io altădată
Că alţeva-i mai impoltant,

Că după ţe a fost el gata
Si cum pe toate el le stie,
A tlas din sticla de lachie
Pitită în balcon de tata,

S-a dus si în bucătălie,
Şi-a tot cătat plin fligidel,
Că nu i-e flică lui de gel,
Mâncând cu poftă din piftie,

Si tot tiptil a si plecat,
Mai vesel palcă si vioi,
Da’ milosea a ustuloi
Pe flunte când m-a sălutat,

Asa că io, as vlea să stie
Copiii lăi, că Mos Clăciun
Ezigstă si e tale bun……
Si fălă să fac băscălie,
Îi plaţe ţuică si piftie….
Cledeţi-mă când io v-o spun !


P.S.
Am povestit ţe s-a-ntâmplat
Si lu tăticu’ si mămica,
Si, flate, toată ziulica
Atât de mult s-au minunat !

Gata .

Valeriu Cercel

imi pale atat de lau ca nu am stalcit niciodata cuvintele
frumoasa poezia ta, Valeriu

Ma bucur ca ti-a placut !
Craciun fericit !

La fel iti doresc si tie

Se-aleg douăşpe luni cât mai frumoase,
Trei albe, ‘coperite de ninsoare
Şi trei cu mieluşei şi pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare
Şi încă trei bogate şi mănoase ;

Se curăţă de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Se-mpart apoi egal, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, fără economie,
În zile cât mai lungi şi cât mai bune ;

Se ia pe rând, din nou, şi se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare :
O parte muncă plină de sudoare,
O parte de odihnă şi visare
Şi-o parte de umor, extra-ilară ;

Adăugaţi din plin şi toleranţă,
Baban, praf de bun simţ, un polonic,
Turnând, cât frământaţi, câte un pic
De optimism călduţ, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranţă,

Iar în final, nu costă nici doi bani (!)
Peste-aluat, puneţi-o cu ardoare,
Iubirea cea mai pură şi-arzătoare…
Eu vă doresc s-aveţi o poftă mare
Şi vă urez din suflet…La mulţi ani !

Valeriu Cercel

Frumos!

Iti multumesc din suflet! Am sa respect reteta intocmai!

Chiar dacă anii trec agale
Şi-n raiuri ochii şi-a deschis,
La fel şi azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale ;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-acelaşi zâmbet ceas de ceas,
“La Moşi”,”La poştă”, la taifas,
Unde-i “Boborul” românesc,

În vreo “Fifină” , “Marghioală”,
Sau în vreun Rică, Pristanda,
La vreo “Pastramă trufanda”
De pe “La hanul lui Mânjeoală”,

În cei de-şi vând, simandicoşi,
Un Farfuridi, orator,
Un Dandanache, luptător,
“Parlamentarele gogoşi”,

În “mizerabili”, “moftangii”,
“Bampiri, corupţi, bibici, mişei”
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi…

Şi-apoi, “rezon !”, aproape toţi
Ce-avem “famelie” o ştim,
Un “Domnul Goe”-l regăsim
Printre copii, printre nepoţi !

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franţa, Anglia, faliţi
Cu vile, bani şi…nemunciţi,
C-ar fi ceva…”curat murdar” !...

Dar venerabilu-i etern
Şi “admirabil” şi “sublim”,
Cu-o vorbă ce-o tot auzim :
De unde bani ? De la guvern !...


Şi chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi’nd născut !
Jupânu’ Iancu, din trecut,
A fost şi e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb şi-oftez,
Privind ce fac “mişeii”-n stat,
Şi nu-s…nici vorbă, turmentat !
Cu cine oare-am să votez ?!

Valeriu Cercel

Ca de obicei, aduci aici batai de aripi de inger cu tine, ne mangai prin cuvintele tale, dandu-ne puterea sa nu incetam sa DORim....

De aş avea putere-n mâna dreaptă
Să-i ţin de ceafă, ţi i-aş altoi
Cu stânga până ce m-aş răcori,
Fără regret, pentru această faptă ;

Le-aş da la ochi pân’ dudele s-or coace
Şi dinţii le-aş zbura, şi trei măsele,
Ca sâmburii pe-asfalt, de corcodele,
Iar nasul, zărzărică i le-aş face ;

I-aş pune-apoi, cu a’ lor tiriplic,
Să-nghită numai pere mălăieţe
Şi piersici scofâlcite de prin pieţe,
Dând foc uşor de tot la alambic,

Şi-n timp ce le-aş servi, cu mult nesaţ,
Castane repetate-n scăfârlie,
I-aş îndopa cu Dero, sau leşie,
Să n-aibe greaţuri de la găinaţ,

Ca-n miez de noapte, fără stele, Lună,
Să-i fierb natur, la piele, în chiloţi,
Să înţeleagă,-ai dracului de hoţi,
Că ţuica se mai face şi din prună !

Valeriu Cercel

grozava