CITATUL ZILEI

un citat foarte frumos

Inteleg din spusele lui Istrate ca noi suntem iadul pentru D-zeu .
.. ce ironie , nu ?... si il vom trai candva , morti fiind ... alta ironie ...

"Nu ma sperie infernul dar ma tem de moarte , fiindca nu cred in viata de apoi " , spunea ... imi scapa acum...

Emil Cioran ... si ii dau perfecta dreptate ...

Daca este Dumnezeu, moartea nu are sens. Iar daca nu este Dumnezeu, viata nu are sens.

Supararea nesfarsita o provoaca nepasarea nesfarsita... altfel, nu poti fi impotriva evidentei mereu.

Referitor la ce zicea Cioran... poate se temea de moarte tocmai pentru ca nu credea ca mai exista ceva dupa ea. Se temea tocmai pentru ca stia ca asta inseamna sfarsitul vietii. Nu mai astepta un alt inceput. Pentru el moartea era ultima "destinatie" si era constient de asta. De aici teama... moartea fizica insemna pentru el si moartea oricarei sperante de-a mai spera, de-a mai putea trai intr-o forma sau alta.

Pentru el nu era totul chiar atat de evident. Si nu cred ca e singurul.

Gabi , m-ai lasat fara replica , ba cred ca ai spus-o mai bine decat as fi facut-o eu ...

Pentru mine-i evident ca este Dumnezeu. De aia mi-e frica de ce urmeaza dupa moarte, nu de moartea propriu-zisa.

Unii interpreteaza iadul ca fiind dorinta esuata la infinit de nimicire a propriei fiinte. Aici angoasa, cea a lui Cioran e infinitezimala.

Daca, fiintial, cu moartea s-ar sfarsi totul, n-ar exista atatea angoase, literatura si experiente. Moartea ar fi un fenomen firesc, natural si-atat.

Dar 'om muri si-om vedea care dintre noi a fost (mai) nebun.  

Singurul criteriu al sigurantei evidentei mele este probabilitatea matematica de - oo+1 de aparitie a existentei din intamplare.

In rest, nu sunt sigur de nimic. Evident.

myrk a scris:Pentru mine-i evident ca este Dumnezeu. De aia mi-e frica de ce urmeaza dupa moarte, nu de moartea propriu-zisa.

Inteleg ca-ti este frica de judecata de apoi mai mult decat de moarte  ... pentru mine e mai simplu , nu-mi fac probleme de aceasta natura    , desi la drept vorbind nu ma vad prea pacatos , sau nu mai mult decat alti buni credinciosi , singura durere e ca avem o viata mult prea scurta si prea frumoasa sa nu-mi para rau dupa ea la final     ...

“Viaţa nu este oare de o sută de ori prea scurtă, pentru a ne îngădui luxul de a ne plictisi?” , spunea Friedrich Nietzsche ...

Pe masura ce imbatranesc, ma dumiresc, imi dau seama ca totul e prea complicat ca sa nu fie Dumnezeu. Adica e atat de simplu. Nu Simpla.

Iar daca este Dumnezeu, imi dau seama si cat sunt de ticalos. Adica sunt departe de asteptarile pe care le-ar avea un Dumnezeu de la mine. In principiu, toti am vrea sa fim buni si chiar ne credem buni, uneori mai buni decat altii. Tot Dumnezeu ne da peste nas cand ne pune in fata unor situatii de viata neprevazute. Atunci ne aratam adevarata față si apare discrepanta, prapastia care exista intre ceea ce voim si intre ceea ce putem, de fapt. Si intre ceea ce ne imaginam c-am fi.

De fapt, nu de judecata mi-e frica, ci de mine insumi...

Le zice si Gabi bine, si shadow. Argumentat. Si foarte rational. Si mult mai bine si mai frumos.

Pitu si cu mine suntem insa mistici.  

Moartea oricarei sperante... de a mai trai intr-o forma sau alta? Asta-i buna. Pai in viata in care credea el, nu se poate trai decat intr-o forma, nu si in alta

Cand spuneam : "o forma sau alta", ma referam la modul cum interpretam noi. Cioran era convins ca nu mai exista o alta forma. Eu am vrut doar sa indulcesc putin realitatea. Tocmai, nu credea, din acest motiv provenea si teama sfarsitului. Punea capat vietii, a unicei vieti pe care era convins ca o are. Poate am fost putin mai clara de data asta. Poate si rationala chiar.

Mna. Unii cred in metempsihoza.

Cioran nu credea in alta forma de viata pentru ca nu avea incredere in Dumnezeu (desi taica-su fusese preot). Incredere inseamna faptul de a accepta nonsensul mortii intr-un univers creat de un Creator. Adica cineva nu creeaza ceva pentru a distruge, cu atat mai mult un Dumnezeu nu creeaza ceva, nu aduce la existenta decat pentru totdeauna.

Ma rog, poate fi greu de acceptat rational. Si de-aia devine suprarational. Dar de ce n-ar fi suprarationalul tocmai firescul lucrurilor?