CITATUL ZILEI

Cu frica ori ba, tot aia e.     Totusi, daca trec peste o punte aflata la mare inaltime, iar sub ea se afla o apa involburata, cum sa nu-mi fie frica in caz ca fac un pas gresit?  Ar fi o greseala sa nu-mi fie frica.  Daca mi-e frica, intra adrenalina in functiune, imi tine instinctele in priza si am sansa sa nu cad in apa.

Corect e andrenalina. Citatul asta mi se potriveste ca o manusa. Desigur, diferenta intre prudenta si lasitate trebuie diferentiata. Frica este, probabil, cea mai mare si veche meteahna a omului, dintotdeauna.

Mi-era dor de comentariile tale. Am la ce ma gandi si-mi place.  
Da, e o meteahna veche, mai mult chiar. Mie mi se pare ca e ceva instinctiv. De aia e tare greu sa nu-ti fie frica.

In primul rand e instinctul de conservare. Ma gandeam deseori de ce eram fericiti atunci cand eram copii. In primul rand cred ca nu era obsesia asta maladiva asupra mortii: ni se parea ca suntem nemuritori. Apoi lipsa de raspundere, stii ca esti protejat neconditionat, copil fiind. Odata cu inaintarea in varsta apar si responsabilitatile, vezi ca in jurul tau se sting oameni si apar fricile. Care pot deveni maladive sau pot fi tinute sub control de curaj. Curajul nu este deci absenta fricii, ci controlul ei.

Completare- si curajul nesabuit poate fi maladiv: nebunie!

Nu stiu care e pragul dintre o nebunie frumoasa si un nebun autentic!

De acord cu definitia pe care o dai tu curajului: controlul fricii. Copil fiind, iti calculezi timpul in ore de joaca. Si 8 ore ti se par o eternitate. Adult fiind, situatia se schimba radical. Nu stiu daca e neaparat frica de moarte, frica ce-ti poate consuma si anii aia pe care-i mai ai de trait. Teoretic, moartea ar trebui sa insemne un alt inceput. Dar tu stii mai bine asta, Mircea.

Touche! Teorie stim toti, practic reactionam diferit din varii motive. Poate suntem duplicitari, cine stie? Nu ne este frica neaparat de moarte (cand constientizam ca nu e un punct terminus), ci de necunoscut. De fapt ne e frica de noi insine.

O dai cotita acum.

Nu. Pur si simplu analizez. Sunt multe frici ingramadite, acolo. Treptat, treptat ies la iveala angoasele, nu stiu in ce ordine sau daca amestecate. Probabil au si ele o logica, dar nu stiu daca poate fi data o explicatie coerenta, in sens matematic. Cel putin eu nu sunt in masura. Imi dau si eu cu parerea.

Inteleg, Mircea! Cu alte cuvinte, nici macar una din convingerile noastre nu e sigura.

Eu personal nu sunt un etalon, desigur. De fapt, ar trebui sa vorbim din experienta. Iar experienta mea ma invata sa tac.

pitulicea a scris:"Cea mai mare greseala pe care o poate face cineva este sa ii fie frica sa greseasca."
Elbert Hubbard

Ati fi frica , mai mult sau mai putin , este cat se poate de firesc  , chiar si teama de a nu a gresi mi se pare rezonabila in anumite limite , totusi nu cred ca acest fapt poate fi catalogat drept cea mai mare greseala pe care o poate face cineva  .

Eu nici n-am timp sa-mi fie frica pentru ca mereu gresesc si este o vorba:"a gresi e omeneste!"

Iar a persista e draceste!

Ba e cat se poate de  omeneste .
Avem acest impuls de a atribui tot ce e rau in deciziile pe care le luam diavolului , iar el bietul  habarn nu are  ...

Dostoievski  spunea : ''Viata e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar campul de batalie sunt eu'' , semn ca acest mod de a ne spala pacatele atribuindu-le altuia nu e de ieri de azi