Simboluri, semnificatii, credinte

Rezumarea primului mesaj :

[/b]Crucea Ankh, simbolul nemuririi[b]


http://yfrog.com/ngcruceaegipteanaj

Crucea Ankh reprezinta protectie, in acelasi timp este simbolul vietii vesnice si a faptului ca tu existi aici, acum, dar si o confirmare ca dupa moarte sufletul tau va trai.

Folosita de vechii egipteni ca simbol al faptului ca poti pasi catre moarte ca si cum ai merge pe un rau spre un nou taram unde vei continua sa existi, crucea reprezinta pluta ce te ajuta sa ajungi la o noua destintatie. Pe scurt,

Ankh-ului reprezinta viata in moarte, depasind limitele vietii materiale. Egiptenii puneau acest semn pe sarcofagul celor morti pentru a-i ajuta sa gaseasca acest drum spre o noua etapa de spiritualitate.

Ankh cuprinde cateva elemente importante: apa, aerul, soarele ce aduc astfel uniunea intre cer si pamant. Multe persoane poarta aceasta cruce ca amuleta de protectie si noroc sau pur si simplu ca o bijuterie, fara sa stie de adevarata sa semnificatie. Acesta va ofera puterea si energia de a infrunta obstacolele din viata, dar si sa faceti fata indoielilor si intrebarilor cu privire la viata de dupa moarte. Este formata dintr-un cerc care reprezinta partea feminina, sugerand fertilitate, viata si o cruce care indica partea masculina, puterea si controlul. Egiptenii foloseau adesea acest simbol mai ales in ritualuri, dar si in diverse scrieri despre reincarnare.
O alta semnificatie a acestui simbol este rasaritul soarelui; cercul simbolizand soarele, iar linia verticala facand referire la traiectoria soarelui, in timp ce linia orizontala te duce cu gandul la orizont. Viata eterna, renasterea, reincarnarea si puterea datatoare de viata a soarelui toate compun Ankh-ul, nu are o definitie exact deoarece cuprinde toate proprietatile vietii, aceasta amuleta aduce echilibru si armonie in propria viata. Tot ce conteaza este ca tu sa crezi in ea si sa primesti cu bratele deschise toata linistea si energia benefica pe care aceasta o va aduce. Unul dintre pilonii de stabilitate, poate sa vindece rani, sa aduca o noua viata, sa iti indice un nou drum pe care il poti urma, toate acestea le vei gasi intr-un simplu simbol ce dainuie pe Pamant de mii de ani.

Adevarul e ca se exagereaza de multe ori cu atatea chestii care se fac pentru ca "asa se face".

Beleaua este ca si preotii participa la greseala.

Preotii nu au fost niciodata ce ar trebui sa fie. Adica un exemplu tocmai bun de urmat, pe calea credintei. Exista si exceptii, desigur, dar putine. Putine rau.

De cele mai multe ori preotii adopta obiceiurile locului. Tin minte ca, la mine la tara, venise un preot nou care a incercat sa schimbe obiceiul de a se citi acatistele cu voce tare in timpul slujbei si i-au sarit majoritatea oamenilor in cap, spunand ca ei vor sa fie siguri ca vor fi citite, astfel ca in loc sa asculti slujba, stai 3 ore sa citeasca preotul niste nume. N-a avut nicio sansa. Eu, pe unde merg, intru in vreo biserica pe care o gasesc deschisa, scriu numele familiei noastre, platesc si plec, consider ca e pacatul preotului daca nu le va citi vreodata.   

Adica tu ti-ai facut datoria. Daca el nu si-o face, ce vina ai tu?  

Am promis ca povestesc obiceiul cu udatul pentru fiică-mea, deci sa purcedem la drum.
Nu stiu de unde si de ce a pornit acest obicei, dar se practica de multa vreme. In prima zi de Pasta se face o masa in familie de obicei p-acilea prin Ardeal, iar a-2-a zi se merge la udat.
La inceput adica pe vremuri se mergea cu apa de la izvor sau cu apa proaspata de la fantana la udatul fetelor, cu celebra poiezioara "Eu sunt micul gradinar/Cu sticluta-n buzunar/Am auzit ca aveti o floare/ Si am venit sa o ud sa nu sa ofileasca.". In ziua de azi se merge cu parfumelul si se uda fata, defapt ii un fel de colindat, dar fetele stau acasa si baietii le colinda.
Se spune ca fetelor udate in ziua de Paste o sa le mearga bine tot anul.

uite aici un articol mai amplu http://ziuadecj.realitatea.net/life--and--style/pastele-la-romani-ce-inseamna-obiceiul-udatului-in-transilvania-si-de-ce-aduce-iepurasul-oua--125804.html

Si eu vreau sa fiu udata dar de preferat cu "J'adore" de la Dior. Ok? 

TRADITII DE SFINTII CONSTANTIN ŞI ELENA: Pe 21 mai, îi sărbătorim pe SFINTII CONSTANTIN ŞI ELENA, moment care aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii.În tradiţia populară există multe datini, obiceiuri și superstiții legate de ziua SFINŢILOR CONSTANTIN ŞI ELENA. Chiar dacă de data aceasta ziua cade în cursul săptămânii, nefiind deci repaus, creştinii sunt îndemnaţi să nu facă treburi gospodăreşti ce pot fi amânate, de pildă.
Ţăranii care respectă tradiţia creştină nu lucrează astăzi, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.
În anumite zone ale țării data de 21 mai reprezintă ultima zi în care se mai pot semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se perpetuează superstiţia potrivit căreia tot ce se seamănă după această zi se va usca.
Majoritatea viticultorilor respectă şi ei sfinţenie această zi. În anumite zone se numeşte şi Constantin Graur, făcându-se trimitere la micile zburătoare care fac pagubă strugurilor.
Tot acum, în comunităţile rurale de la munte, unde creşterea ovinelor are tradiţie – cum ar fi în Voineşti, Breţcu sau Ţara Buzaielor – de Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena păstorii hotărăsc cine le va fi baci, după care se decide locul unde vor fi amplasate stânele pe timpul pășunatului.
Gospodinele superstiţioase încearcă să alunge duhurile stropind casa cu aghiasmă, în această zi.
Marea Sărbătoare la care ne referim este numită pe alocuri şi Constandinul Puilor, făcând referire la faptul că de acum încolo păsările cerului îşi învaţă puii să zboare.
Data de 21 mai era odinioară serbată şi pentru apărarea recoltelor viitoare. De aceea nu era îngăduit a se lucra pământul. Cei care, totuşi, nesocoteau datina şi munceau la câmp în zi de Sărbătoare religioasă, puteau fi loviţi de necazuri, iar recolta avea de suferit.

Foarte bine, vei fi binecuvantata!    

Bradul de Craciun

''Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinii de conifere, bradul devenind cel mai îndrăgit pom în ritualul de Crăciun. Bradul este considerat un arbore sfânt, pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică. Sfinţit de Dumnezeu, bradul a devenit nelipsit de la sărbătorile Crăciunului, fiind considerat la unele popoare „arborele lumii“, în timp ce alţii îl consideră „arborele paradisului“, întrucât, atunci când este împodobit cu mere roşii, aminteşte de păcatele comise de primii oameni, înainte de a fi alungaţi din rai.

Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor dedicate zeului Saturn, numite Saturnalii, reprezentând o formă de venerare a soarelui şi a luminii, pentru a birui întunericul. Acest obicei fusese adus din Orient, mai precis din Siria.

Până în secolul al XII-lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, motiv pe care nimeni nu l-a putut explica. Urmează o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.

Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad aşa cum îl vedem şi în prezent. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.

După patentarea becului electric în anul 1882, de către Thomas Edison, Edward Johnson, un prieten al lui Edison, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu o ghirlandă cu beculeţe colorate, care au înlocuit lumânările.

În România, primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. Acest obicei de la Curte a fost imitat imediat de protipendada bucureşteană. De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spaţiu public, frecventat mult de locuitori.

Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande. Este frumoasă credinţa că în noaptea de Crăciun nu numai oamenii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului, ci şi animalele pădurii, mari şi mici laolaltă, adunându-se în jurul celui mai falnic brad''.

Originile martisorului, un fel de brand facut sa marcheze in spatiul daco-tracic inceputul de primavara, se pierd departe in negura timpului. Bulgarii au incercat sa patrunda in tainele acestei istorii, datand martisorul cam prin anul 681, cand a fost intemeiat primul lor hanat la Dunare.

Dar tot bulgarii recunosc ca sarbatoarea martisorului ar putea sa fi aparut pe vremea Imperiului Roman. Pentru romani, zeul Marte nu era numai al razboiului, ci si al fertilitatii.
Semnificatia acestei dualitati ar putea fi cuprinsa in culorile martisorului, culoarea rosie inseamnand razboi, iar cea alba semnificand pace si liniste.

S-ar putea insa ca legenda sa fie mult mai veche, anterioara chiar Imperiului Roman. Cercetari arheologice facute la Schela Cladovei, chiar pe teritoriul tarii noastre, au scos la iveala amulete bicolore, din pietricele albe si rosii, alaturate.

Pare evident ca aveau un caracter mistico-ornamental si este probabil ca erau facute sa fie purtate atarnate de gat. Mai multe nu putem sti despre ele, dar si asta este destul de mult, daca observam vechimea pe care le-o atribuie respectivelor amulete cercetatorii de la Schela Cladovei: 8000 de ani!

Desigur ne aflam mai mult in domeniul ipotezelor, dar daca se mai cerceteaza si se confirma, inseamna ca martisorul nostru ar putea fi cea mai veche traditie europeana, mentinuta si astazi.

Poate ca mentinerea vie a traditiei a fost incurajata de data vestitoare pentru sosirea primaverii - 1 martie - sau poate ca prin coincidente bizare, s-a nimerit ca aceasta data sa marcheze mai multe repere in istoria lumii, a Europei si a modestului nostru spatiu daco-tracic

Mituri despre Martisor :
Voinicul care a eliberat Soarele
Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

Lupta Primăverii cu Iarna
Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.