SARBATORILE LA ROMANI

Rezumarea primului mesaj :

FLORIILE
Sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor.
Floriile se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand cu acesta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor.
Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic si de maslin.
Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepand cu acesta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.
La slujba de Florii, toti slujitorii bisericii tin in maini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o lumanare aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.
- Se spune ca asa cum va fi ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste.
- Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit.
- Pentru a ne apara de boli e bine ca atunci cand se va face baie, in apa sa se puna si cateva flori sfintite.
- Nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albii.
- In aceasta perioada infloresc urzicile, si nu mai sunt bune de mancat.
- Cei care se impartasesc in Duminica Floriilor li se vor indepli dorintele.


Sursa: http://www.topfeminin.ro/monden/eveniment/floriile

Obiceiuri de Sant Ilie

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.


Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".


Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".

Sfantul Ilie
- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba.

Punerea in racla a braului Maicii Domnului

In sec. al X-lea, in urma vindecarii sale miraculoase, imparateasa Zoe, sotia lui Leon cel Intelept, a brodat Braul cu fir de aur si l-a reasezat in racla daruita de imparatul Arcadie. Evenimentul reasezarii Braului in racla este pomenit, in calendarul ortodox, la 31 august.

Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, trimisii regelui bulgar Ionita Caloian iau Braul de la Constantinopol. In secolul XIV, cneazul sarb Lazar I (1372-1389) daruieste Braul manastirii Vatoped din Muntele Athos. Dupa cercetarile altora,  acest Brau a fost daruit manastirii de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).

Intre anii 1512 si 1520, domnitorul Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, a innoit incinta manastirii Vatoped si a construit un paraclis cu hramul "Braul Maicii Domnului". Acesta a fost reparat in 1794 tot cu ajutoare romanesti, iar in secolul al XIX-lea Romania a daruit paraclisului o noua catapeteasma. De asemenea, racla de argint in care se pastreaza Braul la manastirea Vatoped a fost confectionata in secolul al XVIII-lea in Tara Romaneasca. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brau, pentru ca alte doua parti ale acestuia au fost daruite in anul 1522 manastirii de maici Kato Xenias, situata la 50 km de Volos (Grecia).
Braul Maicii Domnului - tamaduiri

De-a lungul vremii, Braul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, in special de cancer, si a ajutat sa nasca femei care nu puteau avea copii. Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul braului a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza Braul Maicii Domnului. De asemenea, Cinstitul Brau a facut sa inceteze diferite epidemii: in 1813, Braul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus in Tara Romaneasca pentru indepartarea ciumei; in 1871 sultanul turc sub a carui protectie se gasea Muntele Athos dupa caderea Constantinopolului, a dus Braul in tara sa pentru indepartarea holerei; in 1894 Braul a fost dus la Kios, pentru a inlatura epidemia care lovise plantatiile de lamai si portocali.

In perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias s-a aflat la Iasi cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane - Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie. Evenimentul a marcat totodata implinirea a 600 de ani de la recunoasterea Mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol (26 iulie 1401) si a 360 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Parascheva (13 iunie 1641). Peste un milion de credinciosi au cinstit in acele zile la Iasi Braul Maicii Domnului, impreuna cu moastele intregi ale Sfintei Parascheva si cu fragmente din moastele Sfantului Gheorghe.
In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias, s-a aflat si in Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Braul tesut si purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima data in Constanta in anul 2002 si pentru a doua oara in anul 2008.

Sfanta Cuvioasa Parascheva
.
Anul acesta, alaturi de moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor putea cinsti moastele Sfintei Maria Magdalena (puse intr-o racla ce contine si un fragment din lemnul Sfintei Cruci) si moastele Sfantului Ioan Gura de Aur. Mentionam ca traditia de a aduce la Iasi, cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, moaste ale altor sfinti a fost instituita in anul 1996 de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granite

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva sunt intr-un numar mare. Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul "Sfanta Parascheva", construita in anul 1834. Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al caror hram este Sfanta Parascheva.

Sfanta Parascheva - Sfanta Vineri

Sarbatoarea Sfintei Vineri, foarte populara in randul romanilor, provine din cultul zeitei romane Venera (latinescul „venere“ inseamna „ziua saptamanii dedicata lui Venus“), zeita frumusetii si a dragostei. Intrucat vestea despre minunile Sf. Parascheva se raspandise in toata tara, ea a fost numita Vinerea Mare de toamna sau Vinerea celor 12 vineri. De altfel, onomasticul grec „paraskevi“ inseamna „a cincea zi a saptamanii, vineri“. Sfanta Vineri era considerata stapana peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea. Considerata aparatoarea calatorilor, pasarilor si animalelor, ea daruia si frumusete fetelor ce o ascultau. In cinstea Sfintei Vineri, femeile nu torceau, nu spalau rufe si nu faceau paine vinerea, pentru a nu fi orbite si lasate vaduve (Sfanta fiind vaduva). Mai erau interzise spalatul pe cap, imprumutatul din casa si petrecerile. Aceste superstitii au cazut astazi in uitare, ele nefiind incurajate de Biserica.

Sfantul Atanasie Todoran

Sfantul Atanasie Todoran este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 12 noiembrie. Mentionam ca in perioada 22-24 octombrie 2007, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Martiri si Marturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu. Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotarat trecerea lor in randul sfintilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Sfantul Atanasie Todoran s-a nascut in Bichigiu, sat de pe Valea Salautei, intr-o familie de tarani liberi, inrudit cu stramosii poetului George Cosbuc.

Se pare ca inca din tinerete a facut parte dintr-un regiment care era asezat undeva langa Viena si, tot amanandu-i-se eliberarea, a dezertat si s-a intors acasa. Urmarit de oamenii imparatiei, s-a refugiat in Muntii Tiblesului, in Maramures si in Tara Chioarului.

Pentru vechea dezertare, a fost inchis cativa ani in Turnul Dogarilor din cetatea Bistritei. Dupa ce a fost eliberat, s-a intors la Bichigiu. Neexistand preot ortodox in sat, s-a opus cu indarjire impartasirii fiului sau cu azima, precum si spovedirii lui de catre un preot unit. Mentionam ca si-a ingropat baiatul in ritul credintei stramosesti.

In anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alaturi de alti fruntasi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Salautei si Somesului Mare. El a cerut ca prin infiintarea regimentului de granita, romanii sa nu fie siliti sa-si lepede credinta, caci de decenii ortodocsii transilvaneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credintei unite.

Atanasie si-a dat seama ca nu s-a tinut seama de dorinta romanilor si a inceput sa se opuna pe fata procesului de militarizare. Nasaudenii vedeau limpede ca sistemul graniceresc urmarea sa-i converteasca la catolicism.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit "La mocirla", era organizata sfintirea drapelelor de lupta si depunerea juramantului de catre noua companii ale Regimentului de granita nou infiintat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena sa urmareasca si sa impulsioneze in Ardeal trecerea la catolicism, a venit sa primeasca juramantul granicerilor nasaudeni si sa le sfinteasca steagul.

Cand militarii erau pregatiti pentru depunerea juramantului, in fata a iesit, calare, "mos Tanase Todoran", in varsta de 104 ani, si le-a rostit granicerilor o cuvantare. Printre altele le spunea: "De doi ani noi suntem graniceri si carte n-am primit de la inalta imparateasa ca suntem oameni liberi!... si apoi asa nu vom purta armele, ca sfanta credinta sa ne-o batjocoreasca! Jos armele!".

Soldatii care urmau sa depuna juramant de credinta fata de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncand armele jos, in semn de protest si nesupunere.

La scurt timp dupa aceea, s-au facut cercetari pentru ca vinovatii sa fie pedepsiti.

La 12 noiembrie 1763, pe acelasi platou din Salva a avut loc executia celor gasiti vinovati de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frant cu roata de sus in jos, iar capul i-a fost legat de o roata, "pentru ca i-a retinut pe oameni de la unire si de la inrolarea in statutul militar graniceresc..." - dupa cum se arata in sentinta de condamnare.

Impreuna cu Atanasie au fost martirizati prin spanzurare, "pentru aceeasi vina", Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra si Vasile Oichi din Telciu, alte nouasprezece persoane fiind supuse batailor cu vergi; multi dintre cei batuti au murit sub lovituri.

Tot astazi facem pomenirea Sfantului Ioan cel Milostiv

Sfantul Ioan cel Milostiv a trait in timpul imparatului bizantin Heraclie (610-641). S-a calugarit dupa moartea copiilor si a sotiei. Datorita virtutilor sale, a fost ales patriarh al Alexandriei.

Sfantul Ioan era cunoscut pentru ajutorul dat saracilor, de unde si numele de Eleemon, "Milostivul". Se spune ca o data, primind in dar o patura cu cusaturi scumpe, n-a putut adormi pana nu a vandut-o, iar suma primita a dat-o saracilor. Se afla neincetat la dispozitia oricarei persoane care avea o rugaminte, o plangere sau o cerere. Nu s-a ingrijit doar de turma sa din Alexandria, ci si-a extins ajutorul si catre poporul din Palestina, cand acesta suferea din cauza invaziei persilor si a jefuirii Ierusalimului.

Potrivit traditiei, mergand Sfantul sa cerceteze pe bolnavi, l-a intampinat un strain si i-a cerut milostenie. El a poruncit slugii sale sa-i dea sase arginti. Strainul si-a schimbat hainele si l-a intampinat din nou pe Sfantul Ioan zicand: "Miluieste-ma, stapane, ca sunt robit". El a poruncit din nou slugii sale sa-i dea sase arginti. Desi sluga i-a atras atentia ca saracul s-a deghizat ca sa mai ceara, patriarhul nu a spus nimic. S-a comportat ca si cand nu a auzit cele spuse de sluga sa. Strainul dupa ce a luat a doua oara milostenie, s-a deghizat si l-a intampinat din nou pe patriarh cerand ajutorul. Din nou sluja ii atrage atentia ca este aceeasi persoana, insa, patriarhul a raspuns: "Da-i lui doi arginti, ca nu cumva sa fie Hristosul meu, Care ma ispiteste pe mine!"

Sfantul Ioan cel Milostiv s-a impotrivit imparatului Heraclie, atunci cand acesta a incercat sa impuna erezia monoenergismului (conform careia in Hristos s-ar fi gasit doua naturi, divina și umana, dar o singura "energie").

Sfantul Ioan Gura de Aur (Post)

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale fiind plasat intre 344 si 354. A fost botezat la varsta de 20 de ani si a studiat filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu. A fost hirotonit diacon de catre Arhiepiscopul Meletie (381), si preot de catre Flavian, urmasul lui Meletie (386). Dupa moartea lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului, Sfantul Ioan a fost ales patriarh al Constantinopolului, fiind hirotonit de patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Ioan reformeaza cetatea si preotimea, care se aflau intr-o mare stare de decadere. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand traiul modest. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei i-au adus multi dusmani. Dusmanul sau cel mai important a fost Teofil de Alexandria.

Animozitatile sunt intensificate dupa ce Ioan Gura de Aur ii primeste pe Fratii Lungi, acuzati de origenism si alungati din Egipt de patriarhul Teofil, pe care ii gazduieste, fara a intra in comuniune cu ei. Amintim ca desi Fratii Lungi i-au adresat lui Ioan o plangere impotriva lui Teofil, acesta nu o ia in considerare. Imparateasa Eudoxia, il convoaca pe Ioan la un sinod la Stejar, spre a se dezvinovati de acuzele aduse. Ioan nu se prezinta la sinod si pentru acest fapt este depus in anul 403. Imparatul ratifica hotararea sinodului si il trimite pe loan in exil in Bitinia. Acest exil nu a durat multa vreme, deoarece este rechemat in scaun. Dupa revenire, Sfantul Ioan critica din nou dezmatul si zarva produse in jurul unei statui de argint ce o infatisa pe Eudoxia si care era aproape de catedrala in care el slujea. Din porunca imparatesei Eudoxia, Sfantul Ioan a fost alungat din scaun si surghiunit la Cucuz, in Armenia. Adversarii sai intervin pe langa imparat si este trimis la Pityum, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El nu rezista calatoriei si trece la cele vesnice pe 14 septembrie 407, la Comana in Pont.

Moastele sale au fost aduse la Constantinopol si asezate in Biserica Sfintilor Apostoli in 438, de catre patriarhul Proclu al Constantinopolului. In anul 1204, in timpul Cruciadei a IV-a, moastele Sfantului Ioan impreuna cu moastele Sfantului Grigorie de Nazianz, au fost luate de catre venetieni si duse la Roma, unde au fost depuse in catedrala Sfantul Petru. Dupa 800 de ani, Biserica Romano Catolica a inapoiat moastele celor doi Arhiepiscopi ai Constantinopolului, Bisericii Ortodoxe. Pe 27 noiembrie 2004, papa Ioan Paul al II-lea a oferit moastele celor doi sfinti, Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu I.

In anul 1997, Silvano Piovanelli, Cardinalul Florentei, a daruit Bisericii Ortodoxe Romane o particica din moastele Sfantului Ioan Gura de Aur, care se afla momentan in Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului.

Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

Amintim ca Sfantul Ioan este pomenit de trei ori pe an: 13 noiembrie, 27 si 30 ianuarie.

Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?
De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?
Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.
Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita … ), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56?
“A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”.
Cum este caracterizat acel care a vorbit astfel in vreme ce aruncau cu pietre asupra lui? Ca un barbat plin de credinta si de Duh Sfant, plin de har si de putere, facator de minuni si semne mari in popor, intelept; iar fata lui “ca o fata de inger”.
Sfantul Arhidiacon Stefan, caci despre el e vorba, era unul din cei sapte diaconi alesi spre a sluji la mese. A fost dat in judecata sinedriului in temeiul unor marturii mincinoase, invinuit a fi rostit cuvinte de hula impotriva templului si a Legii, si osandit a fi ucis cu pietre. Ceea ce a si avut loc, victima rugandu-se, intocmai ca Domnul Hristos, pentru iertarea ucigasilor sai.
De ce, ne intrebam iarasi, foloseste textul Noului Testament verbul a sta, adica a se afla in picioare, iar nu pe a sedea? In icoane, doar, Hristos e mereu infatisat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc. Iar textele liturgice si exegetice mereu se refera la Iisus sezand in slava, niciodata stand.
Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Si pentru care pricina? Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire. La acest dintai act de jertfa, marturisire si curaj, Domnul intelege sa asiste din ceruri intr-o atitudine cinstitoare. Domnul il respecta si-l admira pe Stefan pentru curajul de care da dovada, pentru ca Il marturiseste si nu se leapada si nu se rusineaza de Mantuitorul sau, pentru ca si-a infruntat potrivnicii si s-a straduit sa le demonstreze adevarul dreptei credinte.
Iata care este talcul simplu al prezentei verbului a sta in textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56. Nu e o prezenta intamplatoare ori o inadvertenta, o confuzie de vocabule. Verbul a sta este preferat celuilalt, obisnuit tocmai spre a marca vointa lui Hristos de a da in vileag consideratia si iubirea Sa pentru un om curajos si care nu se rusineaza de El, care-i gata sa-si dea viata pentru credinta pe care, fara sfiala, a expus-o.
Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8 ) printre cei sortiti iezerului de foc.
Sfantul Stefan aceasta chiar este – pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.    Nicolae Steinhardt

Desigur. Desigur nu stim. Mie imi place interpretarea, eu cred ca nu sunt oameni obisnuiti, ci inspirati. Putem presupune si ca alte cuvinte au fost traduse cum le-a venit, pe chelie, translatorilor...