Poeziile lui Valeriu Cercel

Rezumarea primului mesaj :

Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Valeriu Cercel

Cât ar fi lumea de rea,
Orice-ar face, orce-ar spune,
Cu-o nevastă ca a mea,
An de an devin mai june

Şi ferice, şi vioi,
Tânăr ca o primăvară,
Făr’ să dau ceasu-napoi,
Cu aşa o Mărioară,

Iar de când sunt pensionar,
Poa’ s-adune orişicare,
Ca şi un celibatar,
Bun aş fi de-nsurătoare,

Dar de spus n-am să vă spui,
Nici prin gând, nici pomeneală,
Câte toamne-am pus în cui…
Faceţi doar o socoteală,

După ce o întrebaţi
Pe Măria câţi ani are,
Căci eu sunt, de adunaţi,
Cu un an ca ea mai mare!

Valeriu Cercel

Banuiesc ca n-ai mai multi de 25

Imi plac asemenea banuieli!
Am 66 si casatorit (doar o data !) 40.

Intineresc pe zi ce trece, pana intr-o zi cand voi da in mintea copiilor!

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă…-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a’ cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum…tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată…-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea…
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!

Valeriu Cercel

V-aţi întrebat ce ar fi fost prin lume,
Dacă prea bunul nostru Dumnezeu,
N-ar fi ştiut în viaţa Lui de glume…
Păi…se-nchina şi ultimul ateu,

Văzând la trei minute cinci minuni,
Cum Preaînaltul cel mărinimos,
Ne onora a’ noastre rugăciuni,
Luându-ne pe toţi în serios,

Şi-atuncea, nu încape îndoială,
Toţi am fi fost avuţi, milionari,
Fără efort, sudori, fără de şcoală,
Râzând de preşedinţi, parlamentari,

Plus, ce palate, vile ne-ar fi dat,
Şi pline şi cu vrute şi nevrute,
Neveste-am fi avut, cum ne-am visat
Şi peste mintea noastră de tăcute,

Nu mai vorbesc, merţane barosane,
Cum unu-l tot visez de cinşpe ani,
Bairamuri, şprituri veşnice, friptane,
Şi ţoale, să ieşi mândru pe Lipscani,

Aşa c-o s-o scurtez, fi’nd de prisos,
Şi-am să v-o zic pe şleau, într-un cuvânt,
Că El, de ne lua în serios,
Era, măi frate, raiul pe pământ!...

Numai că, mă gândesc…la o adică
Şi pe un deşt, atât, de socotesc,
Pe şiră simt deja cum mă furnică,
Ştiind ce e năravul românesc:

Şi cât e de-ndărătnic, urâcios,
Cum fraţilor, români, le poartă pică
Şi cât de-al dracu-i de invidios
Injurii şi blesteme când ridică…

Noroc, însă,-i că El ştie de glume,
Zâmbind mereu la rugi de “buni creştini”…
Dovadă,-i că suntem încă pe lume,
Şi capre încă fată prin vecini!

Valeriu Cercel

Mă-ntrebi în ultima scrisoare,
Om însurat, la fel ca mine,
De ce ai tu belele, oare,
Iar eu o duc atât de bine(?!)

Vezi tu…e-o vorbă românească,
Ce spune clar, de multă vreme,
Că…“Dumnezeu să te ferească
De ale curvelor blesteme”!

O vorbă foarte-adevărată,
Şi sunt convins, văzând ce jale
Este pe-atâţi faliţi, măi tată,
Ce-ajung aiurea-n tribunale,

Cum n-au noroc nici de lovele,
N-au somn, chiar fără lună plină,
Rămân în pană de pingele,
Sau pe vreun câmp fără benzină,

Ori…dup-o mamă de bătaie
Luată dintr-o neglijenţă,
Ajung ca fraierii-n pârnae,
În loc s-ajungă la Urgenţă,

Numai că eu…Doamne fereşte!
Cât timp am fost flăcău în viaţă,
Chiar dacă lumea cleveteşte,
Pot să le râd la toţi în faţă,

Şi nu îmi fac nicicum probleme,
Că ar fi curve sictirite,
Ce au ajuns să mă blesteme…
Iubind…numai femei cinstite!

Valeriu Cercel

Excelenta! Daca stiam si eu chestia asta cat eram mai tanar... eram si eu la fel de cinstit!

Cât aş fi de pus pe glume,
Când văd neamul meu prin lume,
Cum se zbate-mprăştiat,
Jefuit şi alungat,

Cum amarul se-nteţeşte,
Sărăcia cum rânjeşte,
Cum minciuna dă din coate
Şi dreptatea nu-i dreptate,

Mă ia gândul câteodată
Să dau cu securea-n piatră,
Şi sa dau atât de tare
Să văd apa cum izvoare,

Şipotind la cer, la stele,
Să-mi las dorurile mele
Să se urce,-apoi, coboare
În torenţi până la mare,

Iar în drumul lor să ia,
Pân’ la ultima lichea,
Tot ce e netrebnicie,
Jaf, minciună şi hoţie,

Tot ce a batjocorit
Neamul meu şi-a necinstit,
Să rămână-o Românie,
Fără un ciulin pe glie,

Cu mândrie românească,
În iubire să trăiască
Neam cuminte şi cinstit,
Cum i-a fost lui hărăzit,

Şi-n belşug, în bogăţie,
Numai zâmbet, armonie,
Unde casa-i este casă,
Unde masa-i este masă,

Iar copiii să îi crescă
Şi nepoţii să-i sporească,
Într-o ţară de poveste,
Cum pe lume nu mai este,

Singurul pământ al meu
Dat de bunul Dumnezeu,
Pe-un picior mândru de plai,
Unde-i gura mea de rai!

Valeriu Cercel

Bravo, Valeriu! Te asteptam in Romania! 

Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toţi din clasă, numai eu
M-am oferit să vă conduc acasă,
În după-amiaza-aceea furtunoasă ...

Pe sub umbrelă, visători, păşeam,
V-am luat de şold, ce-aproape ne simţeam!
Nu ne păsa de stropii mari şi reci,
Ca într-un vals prin bălţi croiam poteci,
Iar norii, se-aprindeau, vădit, anume
Parcă-am fi fost doar noi, atunci, pe lume ...

Şi când, suavă, galeş mi-aţi zâmbit,
Din ochii mari, albaştri, am simţit,
Întâiaşi dată-n viaţă-acel fior,
Până în deştul mic de la picior,
De v-am furat, setos, ca un avar,
Primul sărut în colţ la aprozar,

Şi-apoi în lift, parcă la şapte staţi,
Plutind printre etaje,-mbrăţişaţi,
Ajunşi ‘n-apartament m-aţi invitat
La o cafea ... târziu ... eram în pat,
Unde, un ceas întreg, noi amăndoi,
Înflăcăraţi de-amor, aproape goi ... .

Ca să mă iei acum, aşa, la rost,
Şi ... bâzâind să-mi spui c-am fost un prost,
Păi ... s-au ivit părinţii tăi, doar ştii,
Chiar când eram să pun punctul pe i,
Şi-mi reproşezi ... şi eu regret cumplit,
Că timp a fost păcatu' să-l comit ...

Sunt patruşcinci de ani trecuţi, şi-un pic,
Lenuţă, au zburat ca mai nimic!...
Ne-am regăsit acum, în plină toamnă,
Dar să uităm ... eu domn şi tu o doamnă!
Nu te-ntrista, nu plânge,-s încă viu,
Pentru păcat nicicând nu-i prea târziu ... .

Valeriu Cercel

Mi-o făcuşi Tu, mie, Doamne,
Nu pot crede-aşa ceva!
Om la şaişcinci de toamne
Să dau de-o aşa belea,

Te-am rugat doi ani şi-o vară,
Acatiste-am dat, le ştii,
Caprele-n vecini să moară,
Şi-uite-acuma-s încă vii,

Plus că s-au mai şi-mpuiat,
Ca tâmpitele,-n prostie…
Pe cât sunt de ofticat,
Mor de-amar şi gelozie:

A’ lu’ Gheorghe, peste drum,
A fătat cinci iezi pe an,
Că de aia, cum Îţi spun,
E-ăl mai mare-al meu duşman!

A’ lu’ Ion, vecinul meu,
Toate trei de muscă rele,
Fată alea tot mereu…
Nu ştiu ce-o face cu ele!?

Iar, mai jos, e văru’ Gică…
Păi…al dracului golan!
Patru-i fată…şi-una mică,
Zece iezi an dupa an!

Şi vii Tu, de faci minuni,
După doi ani şi o vară,
Bani la popă, rugăciuni…
Să-mi faci ţapii mei să moară!

Valeriu Cercel