Romanul s-a nascut poet

Rezumarea primului mesaj :

Poezia, atat de frumoasa si totusi, atat de putin apreciata in ziua de azi.
Cand lumea e coplesita de textele lipsite de valoare ale majoritatii cantecelor, de vulgaritatea articolelor ce se vor de senzatie si care spala in public rufele cuplurilor mai mult sau mai putin celebre, de presa ce scoate la iveala alte si alte acte de coruptie ale politicienilor nostri mult-iubiti, cine sa isi mai incarce sufletul cu poezie, cu lirism, cu sensibilitate?
Hai sa ne aducem aminte de marii nostri poeti.
Hai sa rezervam un spatiu din timpul nostru pentru a-i citi pe cei care nu sunt inca mari, dar poate o sa devina.
Hai sa dam o sansa poeziei si prin ea, sa dam o sansa sensibilitatii noastre.


Toate poeziile postate, care NU sunt insotite de un comentariu din partea celui care le-a postat, vor fi sterse.

Mihai T. Ioan  - Romanţă de iarnă în avans

De ce ai venit şi anul ăsta iarnă
Credeam că o să rămâi prin ţări străine
Nu am nici lemne, nici varză în povarnă
De porc nu mai vorbesc că mi-e ruşine

De ce-ai venit cu aspra ta zăpadă
Nu vezi că am bocancul găurit
Iar prin palton au început să vadă
Colegii sfeterul rărit

De ce-ai venit crezi că mi-e dor de tine
Şi că tânjeam aşa de săniuş
Te rog să faci aşa de bine
Şi să te duci pentru un an la ruşi

Şi fă-le lor o iarnă cât mai grea
Şi să te-ntorci doar dacă te-oi chema !

Iarna inca nu a venit dar cum spune si titlul vorbim despre ea in avans ... chiar nu mi-e dor inca de ninsoare si ger , poate pe la Craciun sa-mi vina pofta .

O poezie si o interpretare magistrala  a maestrului Stan

Poezia nu are nevoie de nicio prezentare , am reascultat-o cu placere   .

M-au intrigat insa imaginile  : printul din Levant este intruchipat de Russel Crowe in rolul unui cavaler cruciat  ce se plimba prin padurea Sherwood visand la domnita Marian .

Si suntem in 15 ianuarie : de poetul national abia daca ne mai aducem aminte , noi cei mai trecuti prin viata , de tanara generatie ce sa mai spun ...
Cum toate se duc pe asta lume , amorul nu face exceptie , Eminescu o stia :

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era detot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

Cand am vazut dimineata 15 ianuarie, am stiut ca e o zi cu semnificatie, dar prinsa in mreaja gandurile mele, nu mi-am amintit care anume.
Superba poezia... si mi se potriveste atat de bine.  

"Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era detot frumos
De-au trebuit să piară."

Intocmai cum a fost...

Nu e cazul sa te superi chiar daca vreo umbra iti intuneca amintirile , e o poezie frumoasa  si tebuie luata ca atare : daca totusi simti ca te rascoleste nitzel inseamna ca nu esti atat de insensibila pe cat ai crezut     ...

Mie imi place sau rezonez mai mult cu finalul  :

''...Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!''

Tardiv. Rasul.


Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi --
În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

Nicolae Labis

Genial Labis, poet mare, urias. Nichita, care si el e urias, spunea ca se credea si el poet pana l-a descoperit pe Labis.

Eu insa nu-mi aduc aminte decat fericirea copilariei, cand inotam in frunze galbene si rosii pana la genunchi. Nu era atunci nici umbra de tristete, nici de moarte.

Azi, rasfoind evenimentele zilei, am descoperit ca intr-o zi de 13 ianuarie a murit poetul, eseistul si dramaturgul Dan Botta. Am auzit de el, dar prea putin l-am citit. Probabil deloc Am rasfoit acum cateva din poeziile lui. Putin cam triste. Nu prea mai rezonez cu tristetea  Am ales o poezie la fel de trista ca celelalte... dar e un pastel reusit.


Cornul mării, cornul serii
de Dan Botta

Valul bate'ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o'nfăşoară
Într'o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte'n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă'n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa, 'n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

Imi place strofa ...

''Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.''

... frumos tablou .

Cei care  admiram astrul nopții cuprinși de nostalgii rebele suntem “suflete pierdute”  ? ...

N-as zice ca toți , unii chiar suntem vrăjiți de frumusetea lunii pline in nopțile senine de vara  , singuri sau in compania cuiva drag ...