Din lirica internationala

Rezumarea primului mesaj :

Invata...


Invata de la ape sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai fum,
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa sezi,
Invata de la soare cum trebuie s-apui,
Invata de la piatra cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin viata de neclintit sa treci.
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat,
Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
Invata de la ape sa nu dai inapoi,
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
Invata de la stanca sa-nfrunti furtuna grea,
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti.
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti,
Invata de la floare sa fii curat ca ea,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa,
Priveste sus la vulturi cand umeri-ti sunt grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei,
Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate, ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci.


(din lirica norvegiana)

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dacâ-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când - beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai
mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere!
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire...
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii.
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

Ma bucur ca le imparti cu noi....

De-mi vei cere...
Valery Becart

De-mi vei cere…
să mă dezbrac de trupul meu de lut –
să părăsesc al lumii
vechi tumult
şi, ca flacără sublimă,
să transced în absolut –
voi face-o!

…şi voi îmbrăţişa o taină,
unde cuvintele
n-au loc…
ci doar tăcerea,
nemărginirile albastre,
şi inimile noastre…
atât!

De-mi vei cere…
mă voi descătuşa de patimi,
de umbra grea a nopţii
păgânul cânt al sorţii,
şi-n urmă voi lăsa dureri
ce temniţă mi-au fost ca până – ieri –
dar… trebuie să-mi ceri!

frumoasa

Ultimul apus
M. Kabbout

Am furat o bucată de timp şi-am ascuns-o în stele,
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele,
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie....
Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară,
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară...
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg,
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg.
Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat ...
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram,
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam...
Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne,
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând.
Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde,
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde...
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus,
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus .....

Foarte faina

Eu te-am iubit…
A.S. Puskin

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii candva iubita
Asa adanc, asa gingas cum te-am iubit.

Nu e de ajuns sa iubesti
– Jacques Salomé

Nu e de ajuns sa ii spun te iubesc
daca nu pot primi toata aceasta
dragoste in mine,
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit
daca relatia mea nu este in acord
cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns sa imi exprim dorintele,
trebuie de asemenea
sa accept sa nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei,
daca nu stiu sa le primesc
sau sa le amplific.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca vreau o relatie de cuplu
cand eu imi doresc doar sa ne intalnim.
Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei
daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca ma poate iubi,
daca mie mi-e teama de iubire
sau mi-e frica sa devin dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit
daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional
daca nu disting
nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea
daca nu o vad cand suntem impreuna.
Nu e de ajuns sa ii promit ziua de maine
daca nu sunt capabil sa traiesc in prezent.
Nu e de ajuns sa ii spun: vreau sa traiesc cu tine
daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa ii spun: poti conta pe mine
daca eu sunt inca dependent.
Nu e de ajuns sa ii fiu Fidel
daca simt ca nu imi sunt fidel mie insumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul
de a spune toate acestea si mai multe
pentru a incepe sa construim impreuna
dincolo de intalnire, o relatie plina de viata.

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale
– Francesco Petrarca


Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
Ca norul care fuge pe cer batut de vant...
Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Si numai de la tine purced vant, soare, foc,
Cari m-au adus în asta nefericita stare.

Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.

Iar îngerescul cantec si dulcile-ti cuvinte
Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vantul fara mila ce viata mi-o alunga.

Frumos

romanticule...

ultima mi-a mers la suflet