Destinul unei fete...

Ea este o tanara nascuta într-un oraşel sarac şi lipsit de orice perspective. Işi încheie cu brio studiile la liceul din micul oraşel şi disperată că părinţii nu o pot ajuta prea mult, iar slujbele din oraş sunt puţine şi prost plătite, hotărăşte să îşi încerce norocul într-un oraş mare. Cazare şi masă la mătuşa ei şi o promisiune pentru un job de la o a prietena mătuşii, care, într-un an, doi să-i permită plata unei şcoli superioare. Coboară din microbuz în apropierea gării târându-şi micul geamantan înspăimântată la gândul despărţiri de locurile natale, înfofolita într-un palton roşu aprins în contrast cu mărimea gării . Are pregătite cuvintele, banii de la tatăl ei, zâmbetul ştrengăresc, moştenire maternă dar în fata casei de bilete apare un personaj din trecut care o bulversează şi care într-un final, aflând că au aceeaşi destinaţie, o acaparează protector .
--Eram sigur că tu eşti! Părul tău negru mi s-a lipit de retină cu un an în urmă. Da, da, asta e! Ochii, ochi ăştia, si acum îmi aruncă suliţe verzui în vise, continuă când ea se întoarce spre el şi-şi eliberează umărul de mâna sa. Obraji îi ard şi e conştientă de roşeaţa lor. Tatăl lui Paul o apără iar ea îi dăruieşte un zâmbet de mulţumire pentru ajutor, apoi se întoarce spre casieriţa care îi priveşte bosumflată. Apucă să spună “Timişoara” şi timpul dispare într-un vârtej dirijat de Paul
Drumul începe cu cei doi, fata şi băiatul de bani gata împărţind compartimentul cu un al treilea personaj, tocilarul, cu aceeaşi destinaţie.
--Desigur tată, o să am grija de ea. O pun sub braţ cu bagaje cu tot la cât e de subţire şi o las la destinaţie. Ţi-am povestit, continuă râzând, la cercul ăla de poezie, m-a răcorit cu o sticlă de apă şi…
“Era o tabără de vară” şi îşi aduce aminte cum Paul, blonduţ, atletic, întorcând privirile fetelor în urma sa, uitase o clipa de năzdrăvăniile zilnice, o descoperise sufocând-o cu atenţia sa, cum, într-o joacă, îşi dorea să-i ghicească numele şi se ruşinează acum pentru faptul că atunci cedase nervos. Trenul se pune în mişcare şi Paul se aruncă lângă ea, îi cercetează privirea o clipă apoi se ia de celalalt călător.
--Sunt Paul, tu?...parcă te ştiu de undeva. Nu contează , Timişoara? continua privind capul care se scutură aprobator. O să te numesc eu atunci, Microscopule, aşa nu voi uita cum să te strig. Avem de schimbat un tren apoi nu ne mai facem griji
--Ea e Andreea, microscopule
--Nu mă cheamă aşa, iar începi? sare ea aducându-şi aminte de toate numele de fete pe care el le încercase de la casa de bilete până în compartiment. Cerasela, Cristina, Dorina… oare existau în viaţa lui ? Gândul acesta o face să se încrunte involuntar dar zâmbeşte stiind că il poate chinui ascunzându-il pe al ei
--Ei Suzi, mi-l spui? Microscopule esti cu mine, nu?! Suntem doi contra ta, Mădălina. Ei, dar acu’ o să mâncăm ceva… Microscopule, tu vii cu noi că ai obosit de la cât ai dat din cap aprobativ. Adorm apoi sar din tren în gara următoare. Paul julit la cap, sângerând la un picior, îsi descoperă o boala mult mai gravă :
--Ceva merge rău totuşi n-am simţit niciodată o teamă atât de mare că aş putea păţi ceva. Cred că de vină eşti tu surâde el. Nu mai glumesc, sigur tu esti !
Salvarea porni sirenele şi Paul nu reuşi să audă decat prima litera din numele fetei
--Ei bine, Microscopule mergem mai departe sau ne întoarcem cu lacrimi în ochi ?
--Dar Paul ?întreabă acesta.
--Aş, doar o zgârietură, o julitură şi sigur ceva incurabil. E îndragostit! îi răspunde ea strângând telefonul lui Paul la piept. Alegeti o stea, Microscopule !

Versiunea complecta a trebuit redusa la un format A4 astfel ca am taiat parti importante. Partea interesanta pentru mine a fost acest lucru . Se pare ca nu prea am reusit.

imi place

Ea este o tanara nascuta intr-un orasel sarac si lipsit de orice perspective. Isi incheie cu brio studiile la liceul din micul orasel si disperata ca parintii nu o pot ajuta prea mult, iar slujbele din oras sunt putine si prost platite, hotaraste sa plece in alta zona pentru a-si gasi o slujba. Dupa lungi discutii cu parintii reusi sa-i convinga a o lase a-si incerce norocul. Din putinele economii, parintii ii dadu o modesta suma de bani pentru a se descurca la inceput. Ajunsa pe taramul fagaduintei. Dupa indelungi cautari nu lipsite de peripetii, cazu prada deznadejdii. Situatia in care se afla acum era mult mai rea decat cea avuta acasa alaturi de parinti. Si cum nimeni nu este singur pe lume se gasi o prietena care o indemna sa se apuce de cea mai veche meseria. Ezita gandindu-se la consecinte, o speria necunoscutul, insa nevoile ii bateau la usa. Lua cateva lectii de la “prietena” ei si hotari sa incerce. Alese cele mai dragute haine din cate avea si se posta pe varianta unde aflase ca este vadul cel mai bun. Desi nu era o tanara care sa faca concurenta mai vechilor in ale profesiei existente in zona, intra in conflict cu acestea, conflict care intr-un final se stinse. Se simtea stinghera si neajutorata. Fiind o figura comuna nu reusea sa se faca remarcata si sa atraga clientii. Calca deja pe pragul disperarii.
Intr-una din zilele tarzii de toamna langa ea opri o masina de lux.
” Mi-a suras norocul” gandi in sinea ei si incerca sa-si etaleze cel mai frumos zambet. Geamul din dreapta soferului cobora lin si lasa sa se vada chipul de barbat bine al celui de la volan.
“Care este pretul tau pentru o zi?” intreba acesta pe un ton calm.
Creierul tinerei incepu repede sa puna in ecuatie toate cunoscutele, masina scumpa, haine de firma, barbat bine,etc. rezulta un pret care sa fie acceptabil.
“Cinci sute” se auzi raspunsul ei oarecum nesigur.
“E in regula si ce stii sa faci ?” zise barbatul privind spre ea si masurand-o de sus in jos si invers, oarecum neincrezator.
“Tot ce doriti” raspunse tanara cu un glas tremurator stapanit de emotie .
“Okay draga, urca in masina am acasa de spart o masina de lemne”…
(N-a fost decat un strop de vesnicie
Desprins dintr-un meschin etcaetera)
Minulescu

Un verde pentru incurajare, mai multa atentie la exprimare, felicitari pentru dezvoltarea literara a unui banc cunoscut.

Mie mi-a placut povestioara . Dar chiar asa sa puna o femeie sa sparga o masina de lemne cam ciudat domnul respectiv

Mi-a placut povestirea lui Ravian Cam extrema hotararea fetei, dar de apreciat gestul barbatului...desi...nu putea si el sa aiba nevoie de o menajera, sau bucatareasca...ceva?

Ea este o tanara nascuta într-un oraşel sarac şi lipsit de orice perspective. Işi încheie cu brio studiile la liceul din micul oraşel şi disperată că părinţii nu o pot ajuta prea mult, iar slujbele din oraş sunt puţine şi prost plătite, hotărăşte să îşi încerce norocul într-un oraş mare. Isi inghesui putinele lucrusoare in valiza si se urca in tren cu inima stransa dar plina de speranta. Intra in compartiment si-si scoase o carte, sa treaca timpul mai repede si se adanci in citit. Nici nu observa aproape cand cineva deschise usa, doar se simti privita insistent si atunci ridica privirea sa vada cine e tupeistul care o fixeaza asa.
- Radu?!? Ce-i cu tine aici?
- Mama ta mi-a spus ca pleci, Eliza, si nu puteam sa nu incerc sa te conving ca te iubesc cum n-am iubit pe nimeni si as fi onorat sa fii sotia mea.
Apoi totul s-a derulat cu repeziciune, nunta, inscrierea la facultate, fetita pe care si-o dorea Radu, promisiunea ca intr-o zi vor avea si-un baiat, cum isi dorea Eliza. Totul era roz si frumos, erau cuplul cel mai invidiat dar si cel care strangea in jurul lui prieteni, oameni de tot felul pentru ca bunastarea se lipise de ei odata cu dragostea. Un singur nor umbrea fericirea Elizei, noptile petrecute de Radu la poker, desi isi daduse acordul, desi castiga, lipsa lui, chiar si pentru cateva ore o durea. Si-atunci i-a venit ideea geniala pe care i-a impartasit-o si lui Radu: Sa fie impreuna tot timpul, vor organiza petreceri in casa lor si acolo vor putea juca si poker. De cateva zile, noul prieten al lui Radu nu-i inspira incredere Elizei, prea il imbia cu alcool, prea o privea insistent, chiar de fata cu sotia lui, desi, aceasta parea impasibila, Eliza se punea in locul ei si-l ruga pe Radu sa nu-i mai invite, spunandu-i si motivul, dar, pentru prima data, Radu nu a ascultat de intuitia ei.
- Iubito, diseara vom fi 6 familii, te ocupi tu de tot?
- Sigur, iubire, va fi perfect. Te iubesc
Seara a inceput frumos, toata lumea se distra, a inceput si inevitabilul joc de poker. Radu bause binisor, prietenul lui il imbia desi el parca bea apa, asa i se parea Elizei, ca bautura nu avea niciun efect asupra lui.
Miza era foarte mare, ramasesera in joc doar Radu si prietenul lui, pariau nebuneste, pana cand Radu a spus ca nu mai are pe ce miza. Atunci, s-a facut liniste, toti ochii erau atintiti asupra lor si priveau jocul ce devenise viata si moarte. Sorin, neluindu-si ochii de la Eliza, a spart linistea:
- Pariez tot, plus masina si casa, pentru Eliza !
Toata lumea a incremenit, Eliza doar si-a pastrat cumpatul si a sarit intre ei, convinsa ca Radu il va omori acolo pe loc pentru tupeul si nerusinarea de care Sorin daduse dovada, cand isi auzi iubirea spunand DA. Totul se invarti in capul ei, nici pana azi nu stie cum a ramas in picioare, isi auzea vocea dar parca nu ea vorbea :
- Jocul s-a sfarsit, toata lumea sa plece !
Au ramas singuri, tigarile fumegau in scrumiere, banii erau teancuri pe masa, Radu etalase mana pentru care renuntase la ea : patru asi.
- Unul dintre noi va trebui sa plece, a spus Eliza, eu sau tu.
Privind-o, Radu si-a dat seama ca era inutil sa mai spuna ceva, s-a ridicat si a iesit pe usa.
De atunci, Eliza a "murit", si chiar daca este o persoana iubita, cu multi prieteni, de cate ori iubirea apare in calea ei, face ce face si strica tot.