Dupa ani si ani ...

cred ca mama lui s-a opus, nu?  

Sa spunem ca e imbinatia dintre adevar si fantezie... Da e o particica din viata mea,insa cred ca cea mai importanta.
Da ,s-au iubit cum numai o singura data-n viata poti iubi insa conjunctura nu le-a fost favorabila.Sa spunem ca s-au intalnit prea tarziu ,ca undeva ,cineva a "incurcat " soarta .
Eu aveam copilul dintr-o casnicie nefericita...el si-ar fi dorit o casnicie cu mine si implicit si un copil insa daca trecusem amandoi peste prejudecatile acelei epoci,daca infruntasem toate piedicile puse de famili,de alti binevoitori,peste un singur obstacol n-am putut trece nici unul.Lui ii era frica ca n-o sa poata sa se impace cu ideea ca va creste si copilul altui barbat iar eu n-am avut curajul sa risc ca el sa se impace cu ideea si am ales sa ne despartim.
In alta ordine de idei,chiar daca...zic si acum ca n-a fost sa fie!

   Greselile tineretii! Multumesc pitu!

Stii ce ma doare cel mai mult cateodata?.Ma doare si uneori ma simt vinovata ( pe undeva ) ca nu are un copil ,ca s-a tinut de cuvant.
Au fost cei mai frumosi ani din viata mea,anii petrecuti cu el.A fost perioada cea mai importanta iar el a fost barbatul care a trezit in mine femeia( chiar daca aveam un copil si se spunea c-as fi femei) iar pentru asta-i doresc oricand,tot binele din lume.

Mielusica,  
 

Lui ii era frica ca n-o sa poata sa se impace cu ideea ca va creste si copilul altui barbat iar eu n-am avut curajul sa risc ca el sa se impace cu ideea si am ales sa ne despartim.

Daca s-ar fi impacat cu ideea...era un risc?

Mi-a scapat un "nu" acolo...Asa am gandit atunci.Stii ce imagine mi s-a derulat in fata ochilor cand mi-a spus asta?
Sa-ti spun ,ca sa intelegi. ...la masa eu,el si fiul meu.Ca mama,punandu-i copilului prima data in farfurie,sa manance.
Din partea iubitului doar o privire.O privire pe care n-as fi suportat-o .Poate ca n-ar fi fost asa,poate ca s-ar fi impacat cu ideea,poate ca eram "obosita" ,sa tot tin piept "atacurilor" mamei lui,mamei mele si altor rude sau binevoitori.Stiu insa cat s-a straduit sa se imprieteneasca cu fiul meu ,fara ca acesta sa fie increzator si prietenos cu el.Eu mi-am spus ca altii ca " copii si animalele instintiv stiu catre cine sa se apropie si catre cine nu",de asta am si spus c-a trebuit sa aleg si am renuntat la iubire. Nu-mi pare rau,chiar daca ani intregi am suferit,chiar daca -l cautam in alti barbati pe el ,cred ca asa am avut sansa sa trec granitele tarii,sa cunosc ,sa vad mult mai multe decat as fi vazut (poate) casatorindu-ma cu el . (pana la urma maica-sa a regretat ca s-a opus legaturii dintre noi,dar ce mai conta?)

Sper sa nu ma taxeze pitu ca "off t..".N-am sa mai comentez aici,pe aceasta tema.

itina a scris:Mielusica,  
 

Multumesc itina!   

Cred ca noi ne refuzam fericirea, constienti sau nu, avem prejudecati, punem raul inainte si cand nu mai raman decat regretele, ne bucuram macar de amintirile frumoase.  
  Mielusica !

Cred mai degraba,ca e lipsa curajului de-a risca sa te lasi dusa de val....multumesc aella!

Nu stiu cum am ratat poveste lui doro dar ma bucur ca am fost singura in birou si am ras cu lacrimi

multumesc Ralu!

Frumoase toate!