Intre critica si admiratie

**pitulicea** Vin 1 Oct - 20:23

Rezumarea primului mesaj :

Am citit de-a lungul vietii zeci de carti, poate chiar sute si tot pe-atatia autori. Unii mi-au placut, altii nu. Am citit versuri, povestiri, nuvele, teatru, romane. Unele m-au incantat, altele m-au dezamagit. Pe unii autori i-am considerat genii, pe altii mediocri. Cum i-am catalogat? Evident, dupa propriile mele gusturi (dictate de gradul nu prea ridicat de cultura pe care - recunosc - il detin )
M-am gandit sa deschid acest topic pentru a discuta despre cei pe care-i admiram, nu atat ca oameni, ci ca literati si, fireste, despre cei ale caror lucrari nu ne misca, nu ne captiveaza ori nu-i intelegem indeajuns

O discutie - intre critica si admiratie - despre oamenii literelor.

**wind30s** Sam 19 Noi - 20:56

Inteleg ca asa privea el lumea, veche de-o eternitate jumate, din locul de unde scria, insa cred ca e o lume pe care si-a construit-o singur, zidurile inaltate cu visul (?), abisul ma duc cu gandul ca e o (alta) lume ingusta. Eu am nevoie de melci-codobelci, de dantelarii crosetate pe sufletul gol, de tandrete, frumusete si nebunie, de imponderabilitate, cautare si DOR- sa fie asta "cosmetizarea" ?... Taramul pe care-si cladeste emotiile , e unul halucinant, iar mie, well, nimicul nu-mi spune NIMIC. So, apreciez forma, nu si esenta, pe care-o las sa zboare spre Nicaieri, spre uitare, spre Neant, acolo unde nici macar suspinul din noapte nu mai poate ajunge....

**atat de simplu** Sam 19 Noi - 21:20

Apreciezi o forma pe care o ia nimicul pentru a incerca sa spuna ceva?

**wind30s** Sam 19 Noi - 21:36

Ma refeream la forma cuvintelor, desi ai dreptate, transpare, dincolo de ele, un contur, un cot osos al Destinului care distruge toate iluziile, ridicand de pe ochi perdeaua fina de spuma si dorinta a micilor certitudini din viata de zi cu zi. Sa faci apologia nimicului, de parca asta ar fi insasi esenta Creatiei, imbracand forma cat si golul din ea cu trairi caleidoscopice si fragmentare, e perfect uman si , poate, silentios ortodox. Spuneam doar ca e greu de digerat asta pt unul ca mine. Nothing else.

**atat de simplu** Sam 19 Noi - 21:43

Stii ce e culmea?In momentele in care eram cel mai aproape de depresie(sau eram deja in,nu mai conteaza), cuvintele lui Cioran mi se pareau optimiste.Nu reprezentau o realitate care mi se impunea,ci doar un adevar dincolo de toate "minunile" lumii. Smile

**wind30s** Sam 19 Noi - 21:53

Ce sa-ti spun, stranger ? Inseamna ca a meritat sa scrie in felul acela, chiar si pt simplul fapt c-a reusit sa-ti anine in suflet, atunci, acele cuvinte-icoana, inventate/insirate-sirag, doar pt tine. Hai ca incet, ma faci sa ma scutur/dezic de toate .
Specie mirifica si ciudata a mai creat Universul ...

**atat de simplu** Sam 19 Noi - 21:58

Nu erau cuvinte pentru mine(doar) si nu ma consider o creatura ciudata careia trebuia sa-i transmita ceva Cioran.

**fata_cu_sosete_de_diamant** Lun 27 Feb - 14:28

Un nene mai destept ca mine spunea undeva ca un critic este un om care cunoaste drumul, dar care nu poate conduce masina Very Happy

Daca mi-este ingaduit, o sa vin cu o parere, zic eu , contructiva. Am terminat o facultate cu profil filolologic si am fost de doua ori olimpica nationala la limba romana. Spun asta nu ca sa ma laud, ci sa intelegeti ca mi-au trecut prin mana nenumarate carti. Unele au starnit in mine ecouri, pe altele le-am lasat deoparte pentru ca nu am rezonat cu ele. Insa niciodata nu mi-am permis sa comentez malitios pe seama vreunui poet, prozator sau dramaturg, luandu-i in deradere munca. Stiu cum se scrie o carte, pentru ca am si publicat. Si stiu cate ode de freamat, nesomn, si zbucium interior presupune. In afara de a spune ca nu imi place x sau y, nu ma hazardez in a le diseca limbajul poetic sau figurile de stil. De ce? simplu. Pentru ca niciodata nu ma voi ridica la inaltimea lor, pentru a-mi putea permite asta. Mi se pare o impietate sa arunc cu noroi in nume mari ale literaturii romane doar pentru ca am libertatea de a face asta.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. E firesc sa avem gusturi diferite, si e normal sa ne placa sau nu anumite creatii literare. Asta vis-a-vis de niste reprosuri care mi s-au adus mai demult. Insa nu suntem critici litetari.

Cand rostesc sintagma ,,critica literara" ma gandesc la Calinescu sau Manolescu. La ,,Istoria literaturii romane".

Eu sau altcineva ca mine poate cel mult opina. Pentru ca nivelul meu nu imi perminte mai mult. Si da, Davidova, ai dreptate, trebuie sa fii si autocritic pentru a intelege ca nu iti poti permite orice la adresa unor titani ali literaturii,

Ca sa inchei, sunt o gramada de prozatori sau poeti care nu imi plac. Insa nu imi plac si atat. Nu rezonez, punct. Ce ar mai fi sa spun ca eu in locul lor as fi folosit alte cuvinte sau as fi frazat altfel? si mama, ce poezie/nuvela ar fi iesit, dom'le Very Happy

**pitulicea** Lun 27 Feb - 14:46

Da, stiu....asta mi-e destinata mie.
E parerea ta, alegerea ta... Eu "opinez" in continuare si ii "critic" pe cei care nu-mi plac, fara a fi un Maiorescu sau un Calinescu....
Autorii aceia sunt niste oameni ca si noi, nu niste zei....pentru ca s-au zbuciumat si s-au framantat noaptea.
Tot respectul pentru ei, ca oameni, ca au ales sa faca asta si nu altceva, dar n-am tot respectul pentru ceea ce au scris. confused

Nu trebuie sa ma ridic la inaltimea lor pe acelasi segment. Ei au ales literatura, eu am ales alt domeniu... Eu nu-s perfecta ca tine Smile

**fata_cu_sosete_de_diamant** Lun 27 Feb - 14:54

eu am spus ce am avut de spus. In romana, nu in chineza Very Happy

Asteptam o replica matura. Chestia cu ,,eu nu-s perfecta ca tine" e puerila, asta ca sa folosesc un eufemism Very Happy

In copilarie ne aratam juliturile, si ala care avea buba cea mai mare castiga Very Happy

daca totusi am afirmat asta fara sa imi dau seama, astept un copy paste, ca sa mor daca vad unde anume as fi zis ca-s the best of.

ceea ce am spus despre formatia mea de intelectual, daca e nevoie sa desenez, e ca sa se inteleaga ca vorbesc in cunostinta de cauza. Nu pentru a epata. (app, daca vroiam sa o fac, imi postam aici poeziile, insa nu e cazul).

Poate ca s-a obiservat pana acum ca eu spun ce am de spus si pe urma nu imi mai bat capul. Nu vreau sa conving pe nimeni ca am dreptate, ci doar ca spun mereu ce gandesc, indiferent de curentul de opinie din jur.

**pitulicea** Lun 27 Feb - 15:01

Cand o sa cresc, o sa-ti dau o replica matura Smile

Eu n-am julituri, iar ale tale nu ma intereseaza. Am oroare de sange, rani, puroi, saliva, mucegaiuri, putregaiuri si alte infectii.

Cand ai timp, fa-mi, totusi, un desen. Intr-adevar....m-am grabit cand am spus ca esti perfecta. Nu te-am vazut inca desenand Smile

**fata_cu_sosete_de_diamant** Lun 27 Feb - 15:06

suntem ceea ce spunem. Eu sunt ceea ce am spus, sunt cuvintele mele, asa cum si tu te imbraci cu literele pe care le asterni aici.

no further comment, deja e prea mult. Another brick in the wall, my dear. Ti-l construiesti singura, caramida cu caramida. Smile

insa nu uita, suntem ceea ce spunem - da, stiu ca ma repet. Mai mult decat ceea ce mancam.

**elis27** Lun 27 Feb - 15:25

De fapt critica literara este studiul ,discutia si interpretarea formala a textelor literare si,da ,FcSD ai dreptate unii dintre noi pot cel mult sa-si spuna parerea in legatura cu o anumita opera sau cu un anumit autor .Insa critica literara trebuie sa existe in continuare ,inca se mai nasc poeti,prozatori sau dramaturgi si, daca mie (este doar un exemplu nu zic ca as fi in stare) mi se permite sa scriu un volum de poezii sau orice altceva de ce nu ti s-ar permite tie sa exprimi ceea ce ai simtit cand ai citit indiferent ca ti-a placut sau nu.Doar pentru ca nu esti la acelasi nivel cu Calinescu sau Manolescu? Ei si,?Nici eu, autorul ,nu sunt la acelasi nivel cu Eminescu .Pana la urma cine stabileste care este valoare fiecaruia cum putem deosebi valorile de non valori?

**shadow** Lun 27 Feb - 18:38

Cine pe cine critica aici si cine-i de admirat ? Suspect

La critica nici Evil

nu ma intrece , in ce priveste admiratia mai am de lucrat - intre apus si rasarit eu le iubesc pe ambele. scratch

...''Mie imi place cum scrie Cartarescu.Nu stiu ce vor unii sau unele:sa citeasca basme care se termina frumos?''

... spunea Simpla in felul ei complicat de simplu ...dupa o drama sau mai multe simti nevoia si de o poveste care sa se termine frumos , parerea mea Smile

Vizitator Mar 2 Iul - 8:22

În urmă cu 50 de ani, pe 2 iulie 1961, Ernest Hemingway s-a trezit în casa lui din Munţii Sawtooth, Idaho, a coborât din pat fără să-şi trezească soţia, s-a dus la dulapul cu puşti, a ales-o pe cea cu care împuşca, de obicei, porumbeii, s-a dus în spatele casei şi şi-a tras un glonţ în cap, scrie publicaţia The Independent, în ediţia electronică.

Un om fata de care ai si critica si admiratie in acelasi timp.
Pentru curiosi, mai multe aici :
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Vizitator Vin 23 Aug - 11:20

1948 - S-a nascut Andrei Plesu, scriitor, eseist si om politic roman

Despre frumuseţea pierdută a vieţii

Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am
de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să
mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi
dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci
şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi
nori.
Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă. Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năstase, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie.
Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toată
ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi
soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai
greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la
trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi.
Mă mişc, de dimineaţă până seara, într-un univers
artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul
vital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut
amplitudinea şi suculenţa. Respir crispat şi pripit,
ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea
criză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te
poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zeniţiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului.
Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.
Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii.
Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.

Continut sponsorizat

Intre critica si admiratie

Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie

Re: Intre critica si admiratie