Scrieri stravechi

Una dintre cele mai mari inventzii ale umanitatzii a fost si ramane scrierea ,de vreme ce a facut si istoria posibila. Descifrarea scrierilor stravechi precum cuneiforma sau heroglifele este o realizare relativ recenta , mii de limbi si dialecte au ajuns sa fie scrise pe piatra, os, piele, lut si alte materiale,citirea lor aducand trecutul in prezent .
Cu toate acestea misterul inca persista in spatele unor mesaje din vechime, inscrisuri care inca infierbanta mintzi si dau nastere la controverse nelasandu-se patrunse.
Doar cateva exemple :

- Proto-Elamita, considerata cea mai veche scriere ramasa nedescifrata. Contenporana cu scrierea cuneiforma, a fost folosita acum cinci mii de ani, in partea vestica a Iranului de astazi de un popor prea putin cunoscut si el.

- Etrusca, desi este scrisa in vechiul afabet grecesc putand fi citita , sensul cuvintelor raman si astazi o mare enigma. Etruscii, o civilizatzie preistorica, s-a dezvoltata in nordul peninsulei italice fiind absorbita mai tarziu de Imperiul Roman . Se considera ca au imprumutat doar alfabetul de la eleni, limbajul in care l-au folosit ramanand de nedescifrat.

- Rongo-Rongo, o scriere ciudata prin felul in care se citeste, a fost descoperita in insula Pastelui, vestita prin uriasele statui, unele de 10-12 metri inaltime si cantarind peste 50 tone. Inscrisurile sunt pe niste tablitze de lemn , citirea facandu’se de la stanga la dreapta pana se termina primul rand, apoi tabla se intoarce la 180 grade si se citeste urmatorul rand, iar se intoarce la 180 grade continund cu randul urmator pana se termina textul.

-In lumea noua, olmeca, zapoteca si istmica, sunt scrierile unor civilizatzii putin cunoscute , in mare parte datorita dezinteresului celor care traiesc azi acolo , pentru un trecut ce nu-i reprezinta. Descifrarea acestor inscrisuri ar aduce multa lumina peste istoria popoarelor precolumbiene.




…..si lista ramane deschisa

Cunoscut şi sub numele de „Arabul Dement”, din cauza excentricităţilor sale, Abdul Al-Hazred a scris „Necronomiconul” (în traducere „Cartea Numelor Moarte”) în secolul al VII-lea, în care povesteşte despre „entităţile” care au populat Pământul înainte de apariţia omului, numite de el „Cei Vechi”. Numele arab al cărţii era „Al Azif”, după sunetele scoase de insectele deşertului, asemănătoare cu zgomotul făcut de duhurile rele.

Se spune că această carte legendară le-ar da posibilitatea celor care o citesc să invoce şi să domine forţele acelor entităţi. Puterea blestemelor ancestrale care rezidă în textele de aici ar putea arunca în negură omenirea întreagă. De aceea nu este de mirare că unii dintre cei care au tradus-o au sfârşit pe rugul Inchiziţiei, alţii – la ospiciu.

Cei Vechi pot pune stăpânire din nou pe Terra…

Entităţile descrise de Al-Hazred există şi în prezent, după cum afirmă el în lucrare, dar pe un alt plan alt realităţii noastre. Cei Vechi nu aşteaptă decât un semn, o invocaţie, pentru a se reîntoarce în realitatea omenească, punând din nou stăpânire pe Terra.

Celebrul scriitor şi ocultist britanic din secolul al XIX-lea, Aleister Crowley, numeşte incantaţia respectivă „Blestemul Creaţiei Originare”. „Pare scrisă de Dumnezeu însuşi! De ce? Poate pentru că i-a părut rău că a creat omul…”, explică ocultistul într-unul dintre studiile sale. La fel ca Nostradamus, „Arabul Dement” s-a folosit de magie şi droguri ca să „vadă” viitorul sumbru. Convins că i-a contactat pe Cei Vechi în perioada delirului produs de prafuri halucinogene, Al-Hazred descrie o nouă Apocalipsă: un război mondial din care Fiara iese victorioasă, iar Pământul este distrus aproape total.


Traducătorii acestei cărţi, arşi pe rug

Tradusă în secolul al X-lea de greci, cartea „Arabului Dement” a primit numele de „Necronomicon”. Copiile au fost arse un secol mai târziu, dar câteva au scăpat de flăcări.

În secolul XIII, un preot traduce în latină una dintre aceste copii. Ajunsă în mâna Papei Grigorie al IX-lea, acesta le-a interzis cu desăvârşire. Mai mult, Sfânta Inchiziţie a dat ordin ca atât traducerile existente, cât şi autorul lor să fie arşi pe rug. Ca şi în prima situaţie, câteva copii scapă, fiind păstrate în pivniţele Vaticanului.

Necronomicon-ul, un secret şi în zilele de azi

În secolele care vor urma, apar noi şi noi copii. Dar nici măcar după apariţia tiparniţei lui Gutenberg, nimeni nu a avut curajul să le multiplice sub formă de volum tipărit. „Necronomiconul” a circulat mult timp prin toată Europa, dar mediile în care era lecturat au păstrat secretul informaţiilor primite din carte. Abia la începutul secolului XX, scriitorul american de SF Howard Phillips Lovecraft a scris o istorie a „Necronomiconului”, ajungând chiar să-şi aroge dreptul de autor asupra lui şi explicând că totul este doar o fantasmagorie literară.

Dar este contrazis de versiunea germană a lucrării din secolul XV, din care se mai păstrează câteva fragmente la British Museum, şi de ediţia spaniolă din secolul XVII, din care mai există exemplare la Universitatea din Buenos Aires, la Biblioteca Naţională din Paris şi la Widner Library a Universităţii Harvard.

Şi în prezent, „Necronomiconul” este foarte puţin cunoscut de public, pentru că deţinătorii consideră că nu este bine ca publicul larg să afle teribilele secrete pe care le conţine.

Abdul Al Hazred, un Nostradamus arab

Există foarte puţine date despre Abdul Al Hazred. Se ştie că era un călător neobosit, vizitând tot ce se putea din Alexandria Egiptului şi până în îndepărtata provincie indiană Punjab. Talentul său în descifrarea dialectelor antice i-a dat posibilitatea de a lectura manuscrise de neînţeles pentru cercetătorii epocii. Metodologia sa de cercetare îmbina erudiţia cu ritualurile magice, „asortate” cu opiu şi haşiş.

Poate şi din acest motiv, Necronomiconul a fost discreditat sistematic de istorici. Poate fi comparat cu filosoful neoplatonist Proclus (sec. al V-lea î.H.) care, deşi stăpânea foarte bine astronomia, matematica şi filosofia, era pasionat şi de magia teurgică, invocând-o pe zeiţa greacă a Lunii, Hecate, pentru a o vedea în forma ei materială

PREFATA


Istoria tablitelor tradusa in urmatoarele pagini pare ciudata si trece dincolo de credintele oamenilor de stiinta moderni. Vechimea lor este incredibila (36 000 ani i.H.). Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a fondat o colonie in Egiptul antic dupa scufundarea tarii-mama, Atlantida.

El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, in mod eronat atribuita lui Keops. In aceasta el a incorporat cunostintele intelepciunii antice si tot acolo a pus la pastrare in siguranta inscrisuri si instrumente din vechea Atlantida.

Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus stravechea rasa a Egiptului, intre 52 000 i.H. pana in 36 000 i.H. La acea vreme, stravechea rasa barbara din care faceau parte el si adeptii lui, se ridicase la un inalt grad de civilizatie.

Thoth era nemuritor deoarece invinsese moartea, trecand in celelalte planuri de existenta la dorinta, prin dematerializare. Intelepciunea lui imensa l-a facut conducator peste diferite colonii atlante, inclusiv peste cele din America de Sud si Centrala.

Cand a sosit timpul sa paraseasca Egiptul, a ridicat Marea Piramida deasupra Marii Sali din Amenti. Acolo a depozitat documentele si a desemnat pe cei mai de incredere oameni ai sai sa le pazeasca.

Mai tarziu, descendentii acelor paznici au devenit preotii Piramidei, cei care l-au zeificat pe Toth declarandu-l Zeul Intelepciunii. Conform legendei, Sala din Amenti a devenit “lumea de dincolo”, sala zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de dupa moarte.

In ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut in corpurile oamenilor in maniera descrisa de tablite. Ca atare el s-a incarnat de trei ori, ultima oara fiind cunoscut ca HERMES – de trei ori nascutul.

In timpul acestei incarnari a lasat documentele cunoscute de catre ocultistii moderni sub numele de “Tablitele de Smarald”, o prezentare mai tarzie si cu mult mai saraca a enigmelor lumii antice.

Tablitele traduse in aceasta lucrare sunt zece la numar si au fost lasate in Marea Piramida in grija preotilor. Cele zece tablite sunt impartite in 13 parti, de dragul conventiei.

Ultimele doua sunt atat de importante, incat este interzisa prezentarea lor publicului larg in prezent. Totusi continutul celorlalte dezvaluie secrete care se vor dovedi de o inestimabila valoare pentru cei care le vor cerceta cu seriozitate.

Ele ar trebui citite nu o data ci de o suta de ori pentru ca doar asa ar putea fi dezvaluit adevaratul inteles. O citire superficiala ar oferi cateva sclipiri de frumusete dar un studiu atent va deschide caile intelepciunii celui ce cauta.

In continuare cateva cuvinte despre modul in care aceste secrete au fost dezvaluite omului modern, dupa ce au stat indelung timp ascunse.

Cu aproximativ 1 300 de ani i.H. Egiptul, vechiul KHEM, era in mare fierbere iar multe delegatii de preoti au fost trimise in diferite parti ale lumii. Printre acestea s-au numarat si preotii Piramidei care au purtat cu ei tablitele de smarald ca pe un talisman. Cu ajutorul tablitelor ei puteau exercita o anumita autoritate asupra preotilor din celelalte colonii atlante.


Legenda spune ca aceste tablite imputerniceau pe purtator cu autoritatea lui Thoth.

Grupul de preoti care detineau tablitele au emigrat in America de Sud. Aici i-au gasit pe Mayasi, un popor infloritor, care isi aminteau mult din intelepciunea straveche.

Preotii s-au statornicit in acele locuri. In secolul X mayasii colonizasera peninsula Yucatan iar tablitele au fost asezate sub altarul unuia din templele inchinate zeului Soare. Dupa cucerirea mayasilor de catre spanioli, orasele au fost abandonate iar comorile au ramas ascunse si uitate in temple.

Trebuie sa se inteleaga ca Marea Piramida a fost si este inca un Templu de initiere. Isus, Solomon, Apolonius si multi altii s-au numarat printre cei initiati aici. Scriitorul (care este in continua legatura cu Marea Camera Alba din Piramida) a primit instructiuni sa recupereze si sa aduca inapoi in Marea Piramida tablitele stravechi.

Acest lucru s-a realizat. Inainte de a le inapoia i s-a acordat permisiunea sa le traduca si sa pastreze o copie a intelepciunii inscrisa pe tablite. Evenimentul a fost posibil in 1925 si abia acum s-a acordat permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii sa zambeasca ironic. Totusi cercetatorul atent va citi printre randuri si va descoperi intelepciunea ascunsa in ele.

Daca Lumina se afla in interiorul tau, informatia cuprinsa in tablite va gasi in tine un ecou.

In continuare este descrisa infatisarea tablitelor:

Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanta transmutata alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element si substanta. Mai exact structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare. Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta. Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului. Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tija din acelasi material.

Pe intelepciunea continuta in aceste tablite se bazeaza misterele stravechi. Pentru cel ce citeste cu mintea si ochii deschisi, intelepciunea personala se va multiplica de 100 de ori.

Citeste! Crezi sau nu, citeste iar vibratia tablitelor va trezi “ceva” in tine.

In paginile urmatoare voi dezvalui cateva enigme putin cunoscute chiar de catre slujitorii adevarului.

Cautarea omului in dorinta de a intelege legile care-i guverneaza viata este nesfarsita. Cu toate acestea el nu a reusit sa treaca de valul care apara planurile superioare de viziunea lui materiala asupra vietii si adevarului. Adevarul este gata sa fie asimilat de catre cei care-si largesc propria viziune intorcandu-se catre ei insisi si nu cautand in afara lor adevarul.

In linistea simturilor materiale se gaseste cheia intelepciunii. Cel ce vorbeste nu stie; cel ce stie nu vorbeste!

Legile supreme nu pot fi rostite. Ele exista ca o entitate pe caile care transced toate simbolurile sau cuvintele din lumea materiala. Simbolurile nu sunt decat niste Chei cu care se deschid usi ce conduc spre adevaruri. De multe ori usa nu poate fi deschisa deoarece cheia pare atat de mareata incat lucrurile care se afla in spatele ei nu pot fi vazute.

Daca reusim sa intelegem ca toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestari, prelungiri ale unei Legi Supreme si a Adevarului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite sa trecem dincolo de val.

Toate lucrurile din toate Universurile se misca conform unei Legi. Legea care guverneaza miscarea Planetelor nu este mai imuabila decat Legea care guverneaza manifestarea omului in aceasta lume. Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabila de de formarea omului ca fiinta materiala.

Maretul scop al scolilor initiatice din toate timpurile a fost sa dezvaluie functionalitatile Legii care leaga omul material de omul spiritual. Legatura dintre omul material si omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are atat calitati materiale cat si spirituale. Cel care aspira la cunostinte elevate trebuie sa-si dezvolte latura intelectuala a firii lui pentru a-si intari credinta ca poate sa-si concentreze toate fortele fiintei lui catre si in planul pe care-l doreste.

Marea cautare a Luminii, a Vietii si a Iubirii incepe in primul rand din planul material. Condusa catre planul ultim, scopul ei final este fuziunea completa cu Constiinta Universala. Asezarea fundatiei in planul material este primul pas. Abia apoi vine si scopul suprem al realizarii spirituale.

In paginile urmatoare se ofera o interpretare a tablitelor de smarald si a intelesurilor lor secrete. In mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri care nu transpar la suprafata cu usurinta. Lumina invataturii va deschide noi perspective de intelegere.

“Citeste si Fii intelept” doar daca Lumina constiintei tale trezeste in tine intelegerea care este o calitate innascuta a sufletului!



Profesorul Doreal


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Este vorba despre manuscrisul Voynich. Nu stiu daca ati auzit de el, nu este foarte cunoscut publicului larg – asta probabil si pentru ca NU poate fi citit -, dar voi incerca sa adun cat mai multe date si detalii relevante despre el.

Manuscrisul Voynich este considerat “cel mai misterios manuscris al lumii”. Nici pana in zilele noastre artefactul medieval nu a putut fi tradus. Este ori o “teapa” extrem de ingenioasa ori un cifru imposibil de spart.

Manuscriul este denumit dupa descoperitorul sau, colectionarul si vanzatorul de carti american Wilfrid M. Voynich. El l-a descoperit in 1912, printre niste manuscrise vechi pastrate in vila Mondragone din Frascati, in apropierea Romei. Vila fusese transformata intr-un colegiu iezuit (inchis in 1953).

In functie de caligrafie, desene, hartia si pigmentii folositi, Wilfrid Voynich a estimat ca manuscrisul a fost creat la sfarsitul secolului al XIII-lea. Manuscrisul este mic, aproximativ 18 cm pe 25 cm, dar destul de gros, avand aproape 235 pagini. Este scris intr-un alfabet necunoscut despre care nu exista nici un detaliu in lume. Este ilustrat din plin cu desene ciudate si colorate:

plante neidentificate;
ceea ce par a fi retete bazate pe diferite ierburi;
mici femei dezbracate zbatandu-se in bai conectate intre ele de tevi complicate care par a semana mai mult a parti anatomice;
harti si tabele ciudate care par a contine obiecte astronomice vazute prin telescop, dar si celule vii vazute prin microscop;
tabele in care se observa un calendar cu semne zodiacale ciudate, populat de oameni minusculi ce par a sta in cosuri de gunoi .
Nimeni nu stie de fapt originile manuscrisului. Expertii sunt de parere ca este european si ca a fost scris intre secolele al XV-lea si al XVII-lea.

S-a aflat dintr-o bucatica de hartie care a fost odata atasata manuscrisului Voynich si care acum este pastrata in libraria Beinecke, ca acest manuscris a facut o data parte din libraria privata a lui Pierre Beckx S.J., al 22-lea general al Societatii lui Iisus.

Nu exista nici un alt exemplu al limbii in care a fost scris manualul. Este o limba alfabetica, dar alfabetul sau se pare ca are intre 19 si 28 de litere, nici una nefiind asemanatoare vreunui sistem de litere european. Textul nu pare sa aiba corecturi. Exista dovezi ca ar fi scris in doua limbi diferite (chestiune investigata de Currier si D’Imperia) si ca a fost redactat de mai multi scribi, indicand o schema de codare ambigua.

Se pare ca Voynich dorea sa fie descifrat acest manuscris si a oferit copii unui numar de experti. Insa in ciuda eforturilor multor criptologi si carturari renumiti, cartea ramane necitita. Exista cateva afirmatii cum ca ar fi fost tradus, dar nici una dintre aceste afirmatii nu s-a putut verifica.

Inceputurile

Wilfrid Voynich, fiind convins ca manuscrisul este un document istoric important, voia sa il descifreze. Astfel, el a oferit fotocopii mai multor experti in cercetare medievala.

Kahn spune ca acestia au fost: paleograful H. Omont de la Bibleoteca Nationala a Parisului, profesorul A.G.Little, o autoritate in Bacon, o autoritate a Harvard-ului in ceea ce priveste anatomia, George Fabyan de la Laboratoarele Riverbank, vice-presedintele Societatii Regale Astronomice din Londra, si chiar Dom Aidan, Cardinal Gascon, prefectul Arhivelor Vaticanului.

Newbold si Manly

In 1919, unele dintre reproducerile dupa manuscris au ajuns la William Romaine Newbold, profesor de filozofie la Universitatea din Pennsylvania. El s-a apucat de lucru si a decis ca manuscrisul este bazat pe un cifru foarte complicat, implicand anagrame ale literelor. A prezentat solutii text a diferitelor pagini ale manuscrisului, sugerand ca a fost scris de Roger Bacon, si ca Bacon a inventat si a folosit telescopul si microscopul. A prezentat aceste rezultate in aprilie 1921, impreuna cu prezentarea lui Wilfrid Voynich despre istoria manuscrisului si o prezentare despre validitatea afirmatiilor lui Newbold facuta de profesorul de medicina C. E. McClung.

In 1926 Newbold a murit si cartea pe care planuia sa o scrie a fost publicata post-mortem de prietenul sau Roland Grubb Kent in 1928. Rezultatele sale au fost sustinute de oameni importanti ca Etienne Gilson si Raoul Carton.

Printre altele, Newbold a identificat o pagina a manuscrisului ca fiind o ilustrare a marii nebule Andromeda. Ilustratia arata o structurala spiralata clasica si textul descifrat include cuvinte care se refera la o spirala din cer. Problema este ca structura spiralata a acestei nebunle poate fi deslusita doar cu telescoape moderne (care abia aparusera in zilele lui Newbold).

In 1931 John Manly a scris un eseu critic despre teoria lui Newbold, dezvaluindu-i principalele puncte slabe. Newbold nu a folosit litere ale manuscrisului, ci iregularitatile marginilor literelor observate sub lupa, pe care le-a convertit in litere. Arbitralitatea solutiei bazate pe anagramare a fost insa cea mai importanta obiectie adusa lui Newbold. Reputatia lui Newbold si tuturor celor care ii acordasera sustinerea a avut de suferit si astfel toti cercetorii au inceput sa fuga de acest manuscris.


Universitatea Catolica din America

In 1931, doamna Voynich a adus o fotocopie a manuscrisului profesorului H. Hyvernat de la Universitatea Catolica. Hyvernat era un binecunoscut expert in limbi din Asia Mica. In 1910, a descoperit o colectie majora a Manuscriselor Copte, si de atunci s-a angajat intr-un efort de a tine toata colectia unita, in loc sa fie imprastiata prin diferite librarii din intreaga lume. Libraria Pierpont Morgan din New York a dorit achizitionarea intregii colectii, si este de mentionat ca si Wilfrid Voynich interactiona cu aceasta librarie si ca a corespondat cu Hyvernat pe subiectul altor manuscrise.

Intorcandu-ne la manuscrisul Voynich, atat Hyvernat, cat si asistentul sau, fratele Theodore Petersen, au fost imediat atrasi de problema reprezentata de manuscris. Profesorul Hyvernat era insa prea ocupat si prea bolnav pentru a putea petrece prea mult timp studiindu-l. Petersen insa nu era.

Theodore C. Petersen
Petersen si-a inceput studiul facand o copie de mana dupa manuscris, folosind originalul pastrat intr-un seif in New York doar pentru pasajele grele. L-a terminat in 1944. Fiecare pagina a acestei transcrieri include comentarii despre ce ar putea reprezenta. De asemenea indica secventele ciudate de litere si subliniaza cuvinte frecvente. A inclus multe tentative de a identifica plantele diin sectiunea herbala, folosind material de la Holm si O’Neill.

A lucrat la manuscris pana la moartea sa, dar in afara de multitudinea de notite de pe transcrierea sa de mana, nici o teorie sau concluzie nu s-a pastrat. La moartea sa, materialul a fost dat lui Friedman si un inventar a fost facut de Tiltman.