PRETENTII IN CUPLU

Cum adica sa-mi impuna? Cunoscandu-ma si stiind cum reactionez sa faca asa ceva zboara cu viteza luminii. Daca eu nu impun nimic acelasi lucru astept si de la el. Putem sa fim prieteni fara a fi sefi unu cu celalalt si oricum sa ne comportam asa nu ar rezista relatia pentru ca nici nu ar exista.
Mandrii stim sa fim cu toti poate prea uneori dar demni cred ca trebuie sa fim oricum.
Daca imi doresc sa fiu independenta nu inseamna ca nu-l iubesc sau mai stiu eu ce bazaconii, inseamna doar ca nu vreau sa stam bot in bot in fiecare minut si poate de aia nici nu ma vad maritata ca doar nu pot sa-l trimit la mamica lui cand eu nu am chef sa -l vad . Asa ca as prefera sa fim doar amici si poate uneori sa fie vorba despre sex dar cum sexul nu ocupa nici un loc in viata mea se poate sa ramanem doar la amici
Am trecut de mult de la faza de a face compromisuri si daca nu treceam nu vreau sa fac nici un fel de compromis. Nu cer sa faca nici el pentru mine si este cel mai corect asa.

Compromisuri se fac, sa recunoastem ca e nevoie de ele intr-o relatie. Pentru ca suntem diferiti cu totii, nu putem avea aceleasi ganduri si pareri. Ce e important este sa nu ne pierdem cumva pe drum, la un moment dat, adica sa cedam si sa tot cedam pana nu mai stim cine suntem si cum ajuns in acea situatie.
Parerea mea ca o relatie in care nu exista respect este sortita esecului din primul moment. Si ma refer la respectul pentru opinia celuilalt si pentru dorintele lui si placerile lui. Cred ca ar trebui sa fim putin mai... putin egoisti!

Orcine isi doreste o viata agreabila in doi.Chear daca pentru asta ne faurim o multime de idei romantice.Unii reusesc,altii nu si asta nu pentru ca exista un secret al reusitei,ci pur si simplu pentru ca acestea se adapteaza mai usor acestei vieti in doi care presupune compromisuri,situatii conflictuale si impacari.M-am intrebat ce presupune o viata normala in doi.Raspunsul variaza,insa un lucru este cert:comunicarea si compromisurile sunt ingrediente nelipsite din viata de cuplu.
Nu ar trebui sa fie important cine ia decizia intr-un cuplu.Important este ca acea decizie sa fie cea mai buna solutie si sa fie acceptata si de celalalt.

Traim intr-o epoca (se spune) moderna. Este desuet si lipsit de eleganta sa mai ''impui'' ceva persoanei de langa tine atata timp cat nu ai putere de convingere ''diplomatica''. Si practic, ce sa mai impui? Sunt legi nescrise pe care daca celalalt nu le intelege impunerea devine inutila daca nu chiar agravanta. Sa impui fidelitate, incredere, deschidere? Non sens cazaci.
Dar, te poti impune prin puterea exemplului, prin personalitate si atitudine. Daca le ai...

Pretentii in cuplu :expresia este un nonsens ,  imi suna , nu stiu , aiurea : daca sunt pretentii nu mai poate fi vorba despre o legatura fireasca  unde fiecare il iubeste sau cel putin il respecta pe celalalt , mai degraba vorbim despre o relatie de conjunctura , subordonare , de servitute .

Nu sunt de acord nici sa impun , dar nici sa ma impun , ambele variante  il pun pe celalalt intr-o pozitie deranjanta , un angajament presupune decizii luate impreuna   , pentru care tot impreuna se trag consecintele  : la bine si la rau , nu asa spune Scriptura ?    Divaghez putin , n-am devenit religios peste noapte      

Eu vad  cuplul ca un intreg in raport cu restul  : in momentul cand ajungi sa te plangi de celalalt si adevarul este ca multa lume o face , armonia s-a dus naibii si probabil este imposibil de refacut .

Nu cred in analize  sau comparatii despre cum era inainte, pe vremea bunicii  si prezent ,dragostea este la fel ,  doi oameni nu pot trai impreuna dupa reguli sau principii dinainte stabilite , acestea se formeaza in timp : cunosti pe cineva , simti o atractie  , la un moment dat vei sti  daca este omul alaturi de care vrei sa fii  , daca si ea(el) simte la fel v-a pus D-zeu mana in cap  -  doar sa nu faceti precum Adam si Eva  .

Mda,mai sunt o gramada de oameni care impun si care se impun in cuplu,eu una,numai cand aud cuvantul se zburleste pielea pe mine.La un moment dat,se ajunge in orice cuplu la discutii contradictorii,si daca nu ajungi la o intelegere fara a impune celuilalt ceva,atunci nu are rost sa te mai zbati.

Spre exemplu,la inceputul relatiei,partenerul meu mi-a spus ca nu ii place sa ma urc in masina nimanui,indiferent ca aveam o distanta mai mica sau mai mare de parcurs,sau ca pe repectivii soferi ii cunosc de o viata sau era vorba de patronul firmei la care lucram.Pur si simplu,daca mergeam spre locul de munca si eram intarziere,iar patronul trecand din intamplare pe drum oprea sa ma ia,eu trebuia sa spun nu.Mi s-a parut ciudat dar,fiinca il iubram nespus,am renuntat la astfel de facilitati,m-am deplasat doar cu transportul in comun,am refuzat sa ma mai urc in masina la toti cunoscutii mei.Am facut tot ce e omeneste posibil sa fie bine pentru el,sa aiba liniste sufleteasca si sa fie convins ca merit toata dragostea lui.In timp,am trecut impreuna prin multe necazuri,dar el a uitat ca si eu am nevoie de afectiune si de sustinere,in schimb,am impresia ca am devenit invizibila.
Am incercat prin toate mijloacele posibile,de la vorba buna pana la impunere sa il fac sa inteleaga ca ,prin comportamentul lui ma indeparteaza,dar nu am cu cine.Eu nu am luat ca impuneri pretentiile lui exagerate,dar m-am conformat intocmai la ce mi-a spus ca il deranjeaza,dar vazand ca nu ma abat de la ce zice el,acum vrea sa imi controleze fiecare secunda din viata,mai are putin si ma inchide in casa,nu mai am prietene,nu ma mai viziteaza nimeni,iar cand sunt la bar,sta langa mine seara de seara,pana inchid,ma tachineaza pentru orice gest sau privire a clientilor,ba ii respinge pe unii dintre ei si imi face probleme cu patronul.Cu alte cuvinte,a ajuns sa traiasca in lumea lui,din care eu sunt obligata sa fac parte.Asa cum eu nu i-am putut impune sa ma vada si sa ma asculte,nici el nu ma mai poate convinge acum,in ultimul ceas,ca va face vreun efort pentru noi.
Deci,totul se bazeaza pe comunicare si pe dorinta de a trai in cuplu,pe compromisuri de ambele parti,nu pe sacrificiul unuia singur.Pacat ca unii isi bat joc de cei care ii iubesc cu adevarat si se ajunge la despartiri,sinucideri,crime.

Of, Livia... Din pacate, viata ne schimba si de cele mai multe ori ne inraieste... Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi si de aceea nici nu o fac desi as avea atat de multe de spus...

Deci,totul se bazeaza pe comunicare si pe dorinta de a trai in cuplu,pe compromisuri de ambele parti,

Nu stiu unde a fost compromisul in povestea ta , mai degraba  o cedare totala in fata lui .
Gelozia este un sentiment normal cand iubesti pe cineva , dar cand atinge cote paranoice nu mai are nimic de a face cu dragostea ...

Da,m-am complacut intr-o viata care e departe de una normala,cu gandul ca el este alesul,si eu am tot dat si am tot dat...si am tot cerut si nu am primit,pana mi s-a luat.Acum nu mai vreau nimic,si el tot traieste intr-un vis in care nu avem probleme.
Nu este niciun compromis in povestea mea,vroiam doar sa spun ca nu mi s-a raspuns cu aceeasi moneda.E greu de spus in cateva cuvinte,ce stiu sigur acum este ca are un stil aparte de iubire,e un fel de dependenta de mine,si a inceput sa ma deranjeze foarte tare.

Nu e nimic acceptabil in a impune ceva intr-o relatie. Relatie, presupune in primul rand 2 persoane, nu? De ce sa simt nevoia sa ma impun? Ajungem iar la compromisuri... dar e subiectiv, pentru mine e capacitatea de a intelege nevoile, dorintele partenerei, pentru altcineva ar insemna "hai fie ca tine, dar mie nu imi place". Diferenta e ca, din punctul meu de vedere, exista deja un nivel destul; de mare de comunicare, nu ne mai ferim unul de celalalt, de asta spun ca dispare compromisul. Nu spuhn ca asta e usor de realizat, cu orice partenera, si nici nu e o conditie indispensabila de a face relatia sa mearga. Cred ca relatia intre doi oameni de sex opus este cel mai greu de realizat, ma refer la o relatie frumoasa, care sa durezi ani si ani, daca se poate exact cum se spune la biserica "pana ce moartea va va des[arti", desi eu nu sunt de acord. Daca o iau razna, si nu ne mai intelegem, de ce sa ma suporte? Sau invers, de ce sa o suport eu? De ce obligativitatea asta? Relatia nu inseamna catuse nici de o parte, nici de alta, nu inseamna obligatia de a face orice impreuna. Nu pot vorbi decat de mine, dar imi place sa fiu liber. La fel, tin ca partenera sa inteleaga ca are libertate. Libertatea de a decide, fara sa se teama ca-i fac vreo scena, libertatea de a alege, fara sa se teama ca resping alegerea ei. Off, e tare mult si aici de scris, nu poti sa iti dai seama in cateva randuri de ceea ce gandeste sau simte un om..

Si totusi, se intampla sa nu poti fi intotdeauna de acord cu parerea partenerului. Atunci ce faci? Lasi de la tine? Sau incerci sa arati de ce crezi tu ca ai dreptate? Nu stiu daca merge intotdeauna cum spuneai tu: "hai fie ca tine, dar mie nu imi place". Pentru ca la un moment dat ajungi sa te simti nefericit si neinteles si te vei razvrati.