Minciuna

Avem pretentia de la altii sa spuna adevarul, dar oare suntem pregatiti sa-l auzim? Suntem capabili sa-l recunoastem? Dar noi la randul nostru suntem capabili sa spunem adevarul?

Si cum ne dam seama de faptul ca suntem mintiti? Cand un om spune un lucru si faptele lui sunt in contradictie cu ceea ce spune nu se cheama minciuna?

Cand ne este mai usor sa mintim? Si pe cine? Nu cumva suntem tentati sa inselam increderea tocmai acelor persoane care au mai multa incredere in noi?

Cui acordam increderea nostra? Este mai dureros cand suntem mintiti de oameni de care nu suntem legati afectiv, sau ne doare mai tare atunci cand am investit niste sentimente?

La ce ne foloseste minciuna? Ne face mai frumosi? Sau mai destepti?

Acordarea increderii este cumva o dovada a prostiei sau a maturitatii?

Mda! Complicat. Multe intrebari, putine raspunsuri. De fapt, inca nu s-a raspuns pe forum. Daca tu poti sa definesti adevarul, atunci voi putea raspunde la cateva din multele probleme pe care le-ai expus.

Wow, seamana cu o rabufnire de furie destul de pasionala.
Dar pentru ca ai denumit subiectul asta MINCIUNA poate gasesti o definitie si pentru asta.
Sau atat minciuna cat si adevarul sunt relative iar consistenta o dam fiecare dintre noi, in functie de situatie?

Pai, sa vedem....


MINCIÚNĂ, minciuni, s.f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ♢ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. Deprindere de a minți. Înșelăciune, vicleșug. Ficțiune, născocire, plăsmuire.

ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ♢ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ♢ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt.


Sursa: DEX online

Atat adevarul cat si minciuna sunt relative, fiecare are adevarul lui, in functie de credintele pe care le are.
Tocmai asta am vrut sa evidentiez......ne cramponam de niste lucruri care sunt relative, uitam sa iertam si sa fim toleranti tocmai datorita faptului ca noi consideram ca am fost mintiti. Ne este greu sa acceptam ca ceilalti vad lucrurile altfel decat noi......si aici nu vorbesc despre minciunile gogonate si evidente. Nu vorbesc despre denaturarea adevarului cu buna stiinta cu intentia de a face rau.

Eu insa nu inteleg minciuna in adevaratul sens al cuvantului, nu-i inteleg rostul, pentru ca stiu ca nu poate servi unui scop decat pentru putin timp. Orice am obtine prin minciuna nu este de durata....si ma intreb , iar si iar, la ce foloseste?

Bun ! Un exemplu despre relativitatea adevarului, respectiv, a minciunii: in vestul salbatic, un serif extrem de rau omora pe oricine intra fara consimtamantul sau pe pamanturile care-i apartineau. Victima avea posibilitatea de a alege modul in care urma sa fie executata: daca spunea o minciuna, era spanzurata, daca spunea un adevar, era impuscata. Intr-o buna zi, la barul din oras a poposit un strain. Exprimandu-si intentia de a calatori mai departe, a fost avertizat asupra acestei probleme. Dupa un moment de gandire, omul si-a asumat riscul, spunand ca nu va pati nimic. A fost prins, dus in fata serifului, a rostit trei cuvinte si a fost lasat sa plece. Acum, sa vad in ce masura v-am trezit interesul, va intreb: ce cuvinte a rostit, cuvinte care l-au determinat pe serif sa-l elibereze?
Dupa raspunsurile voastre-daca vor fi- vom comenta!

Totul este relativ???????

Pardon , in vestul salbatic nu se vorbea romana.


Everything is relative??????????????

nope!
Voi fi spanzurat!
Daca ar fi fost adevarat si-l spanzurau, devenea minciuna si trebuia sa-l impuste. Daca-l impuscau, devenea minciuna si... urma sa fie spanzurat!
Da, vesnica poveste, minciuna si adevarul, doua categorii aparute concomitent, inseparabile, care se presupun una pe cealalta. Definitiile din dictionar... tema filozofica de la inceputuri. Realitatea? Cine poate sti care este cu adevarat? Noi percepem realitatea-sau ce credem a fi real-cu ajutorul simturilor. Iar simturile sunt imperfecte. Dar, minciuna si adevarul nu le-as analiza in acest context, legate de realitatea fizica. Sunt notiuni inventate de om si privesc numai relatiile acestuia cu mediul in care traieste. In special cu semenii lui. In definitiv, numai faptele pot fi adevarate sau mincinoase, lucrurile exista pur si simplu.
Referitor la framantarile tale, motivatia minciunii... fiecare minciuna spusa are in spate un anume motiv: copiii mint pentru a scapa de pedeapsa, oamenii maturi pentru a castiga un avantaj-excludem infractorii prinsi care au aceeasi motivatie ca si copiii.

Mi-a placut raspunsul. Ingenios.

Corect ce spui. Dar avantajele obtinute cu ajutorul minciunii nu sunt de durata. Mi se pare mult mai simplu si mai corect sa castig un avantaj pe seama adevarului, pentru ca un avantaj castigat asa imi asigura stabilitatea de care am nevoie. In felul asta am si confirmarea faptului ca merit acel avantaj.

Intr-un fel, pare adevarat ce spui dar realitatea te contrazice!

Vorbim de realitatea colectiva? Da , corect......dar acesta realitate colectiva este formata din realitati individuale, care nu-s decat vreo 6 miliarde. Si nu cred ca-s singura care vede realitatea in acest mod....dar nici nu neg ca exista si o alta realitate in care minciuna inlocuieste adevarul.....dar , repet, pentru cat timp?

Depinde de situatie!

Bineinteles.

Inca din copilarie, descoperim ca parintii, colegii, prietenii, pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea noastra. Disimularea face parte din conditia umana.
Evident aici nu este vina copiilor, ci a parintilor, care in loc sa sustina copiii in a fi sinceri, sustin perpetuarea minciunilor si dezvoltarea unei personalitati artificiale - pana la urma asa este asigurat succesul in societate, prin mici sau mari pacaleli. Si exact acesti “mincinosi in miniatura” isi vor croi un drum mai bun in viata.
Si, stim cu totii, cam toata lumea minte. Incepand de la banala afirmatie ”Vai, draga, cat de bine arati azi!”, care poate sa fie o minciuna nevinovata, pana la minciuni care au un scop bine definit.

„A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti: nu e minciuna, e fictiune.” J.J. Rousseau

mai exista..minciuna nevinovata
aceea care face bine, fara sa iti faca tie nici un rau, pe care o spui, nu o trantesti
un exemplu ar fi acela..cu ce bine arati astazi, iubitule