Destinul, liber arbitru sau acceptare?

Rezumarea primului mesaj :

Mult timp m-am intrebat ce este destinul. Nu pot spune ca am ajuns la o concluzie relevanta, dar as vrea sa discutam pe aceasta tema.
Viata nostra este definita de alegeri pe care le facem cu sufletul sau constiinta, sau cu amandoua, daca reusim sa gasim acea cale de mijloc, acel echilibru. Calea de mijloc implica compromisuri de cele mai multe ori. Dar ce este constiinta pana la urma? Instrumentul ei este ratiunea, care se formeaza si se dezvolta pe principii morale. Cum ne insusim aceste principii? Din propria experienta de viata, sau copy/ paste din experienta altora? De unde stiu eu ca ceea ce au experimentat altii este adevarat? N-ar fi mai bine sa am propria mea experienta? Sa-mi dezvolt propriile mele filtre? Daca gresesc in fond si la urma urmei este o greseala a mea, pe care mi-o pot insusi, pot suporta consecintele si pot invata ceva.

Din propria experienta am invatat ca realitatea mi-o creez singura, prin felul in care gandesc si prin felul in care ma raportez la anumite valori. Dar tot din experienta spun ca anumite lucruri nu le-am putut schimba. Aici apare conflictul. Exista sau nu destin?

Am studiat anumite tehnici de previziune a viitorului in speranta ca am sa ajung la o concluzie. Am experimentat esecul atunci cand am incercat sa ma impotrivesc. Desi am luptat cu convingerea ca pot il schimba , in anumite situatii am dat gres. Mai tarziu am constatat ca daca as fi reusit sa-l schimb, acel lucru ar fi fost in dezavantajul meu. Am experimentat si acceptarea, dar asta a dus la un conflict intre ratiune si suflet. Probabil ca nu-mi voi gasi linistea pana nu am sa ajung sa-mi doresc lucruri care sa-mi satisfaca si constiinta si sufletul in acelasi timp......

Am tot auzit de notiunea de suflete pereche. Ratiunea imi spune ca nu exista asa ceva. Sa presupunem ca exista totusi. Oamenii se nasc cu un anumit potential fizic, energetic si mental. Daca chiar exista un suflet pereche pt mine, acela trebuie sa fi evoluat in aceeasi directie cu mine. Multi leaga acesta notiune de fericire. Cum pot fi eu fericita langa un om care nu ma intelege? Nu e mai logic sa cred ca exista oameni cu aceleasi afinitati langa care pot fi fericita?

Mi s-a ghicit in cafea acum trei ani si in cateva cuvinte mi s-a descris barbatul cu care imi voi reface viata. Pot eu sa accept acest fapt? Cu incapatanarea care ma caracterizeaza am refuzat sa cred, si refuz in continuare.....dar daca chiar exista un destin , nu cumva ma condamn la nefericire? Faptul ca "stiu" lucrul asta nu cumva imi influienteaza deciziile? Unde este ratiunea aici? Unde este logica? Unde sa ma ascund de mine?

Stramosii, parintii-il/o facem inginer, medic, astronaut, scafandru!- etc.

habibi77 a scris:In cazul asta imi pun intrebarea urmatoare: daca eu nu pot practica meseria care mi-ar fi implinit destinul, mi-ar fi adus satisfactie cu alte cuvinte....si sunt aici sa depasesc conditionarile si nu pot.....de ce sunt aici? Doar sa accept un destin?

Raspunsul e simplu si este in tine, esti aici ca sa construiesti, modelezi un suflet(adica acele 21 de grame) cu care toti mergem mai departe....si mergem undeva unde nu conteaza daca in viata asta am pilotat avioane sau am maturat cojile de samanta de pe strazi, sau alte lucruri la care visam aici.

O tema foarte interesanta.
Este evident ca suntem conditionati.Prin simplul fapt ca suntem oameni suntem conditionati prin:impulsuri, instincte, necesitaţi, deprinderi, procese afective, cognitive, volitive. Numai la capitolul necesitati exista o intreaga piramida alcatuita de Maslow cuprinzand: nevoi fiziologice, nevoia de siguranta, nevoia de dragoste si apartenenta,nevoia de autorespect,nevoia de autorealizare.Este de ajuns sa arunci o privire peste toate acestea ca sa gasesti raspuns la intrebarea daca suntem conditionati sau nu.
Trecand peste "conditia umana" si vorbind despre conditia fiecare individ in parte,dupa cum spuneati si voi,apare conditia genetica.
Se spune pe buna dreptate " NU OMUL ISI ALEGE MESERIA, CI MESERIA IL ALEGE PE OM"
Fiecare meserie in parte presupune anumite calitati pe care este necesar (dar nu suficient) sa le ai pentru a o pratica.Cineva se intreba aici " de ce ai fost programat pentru o meserie daca nu ai calitatile necesare?"
Calitatile sunt primul semn ca ai fost programat pentru asa ceva.Faptul ca iti place,sau esti atras de o meserie nu inseamna ca esti si facut pentru asa ceva. Probabil nu ti-ai descoperit inca "vocatia", cum se spune, aceasta insemnand echilibrul perfect intre calitatile tale ca persoana pe de o parte si placerea de a practica acea meserie pe de alta parte.
Inchei cu o strofa dintr-o poezie pe aceasta tema care mie imi place foarte mult:

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?

pacat ca nu exista un emoticon pt aplaudat felicitari initiatoarei, frumos topic!
si mai pacat este ca .. nu pot comenta la acest subiect , pt ca nu stiu cum, as minti

Daca ne minti frumos, nu ma supar

raduuuu treaba e ca nu stiu nici sa mint , nu ma pune sa fac pacate

atunci nu te pun

Radu-i cuminte...

Pacatuieste

vine snow, sa ma puna sa cad in pacat

mai, nu stiu ce sa zic .. poate cred in " ce isi face omu' cu mana lui .. se numeste lucru manual " .. insa habibi a pus atat de multe intrebari , incat nu mai stiu ce sa raspund

Spune-i artizanat, ca e mai frumos si-i acelasi drac

Dar oare poate omul sa-si faca totul cu mana lui (lucru manual?)
Nu face alegeri in viata care sunt mai mult sau mai putin sub influenta sentimentelor, varstei, mediului social de la momentul respectiv ? Deci in parte exista o sortire, sau mai degraba o menire a omului, el este menit spre o directie in viata, dar in acea directie sunt mai multe drumuri paralele, asa mi se pare.
Subiectul este interesant. Mai ales ca unii regreta la 5-10 ani alegerile facute in viata si le place sa dea vina pe soarta, pe destin.
Sunt multe de spus pentru a epuiza acest subiect. Dar daca nu crezi in Dumnezeu, cine iti da impulsul initial ? Big bangul????

De curand am citit 2 citate care mi s-au parut interesante:

_ "Destinul este consecinta caracterului nostru" (Octavian Paler)

- “Omul seamana un gand si culege o actiune
Omul seamana o actiune si culege un obicei
El seamana un obicei si culege un caracter
Semanand un caracter el culege un destin” (Swuami Shivananda)

Adevarul este ca suntem singurii stapani ai gandurilor noastre si in functie de incarcatura emotionala ele ne pot influenta deciziile, in bine sau in rau.

Te-ai pocait?

Daca ai stii cat de pretios este cuvantul pocainta desi este luat de obicei in deradere
Era un cantec vechi, muzica tehno: no, no, there's no limit to reach on the sky, no water too deep no mountain to high. Omul are deci puteri nelimitate, dar si le manifesta nu luandu-si avant si iar avant, ci folosind o frana puternica de motor : pocainta.. Este ca efectul antimateriei.....