Fragmente literare care ne-au plăcut

Rezumarea primului mesaj :

Voit, obligaţi (sper că nu!) sau provocaţi, citim; aici lansăm porovocarea. De ce? Pentru că cititul poate avea (eu cred că are) un mare aport în ceea ce suntem sau am putea deveni. Citind completezi ceea ce trăieşti, îţi deschizi orizonturi, înţelegi diferit lucrurile trăite şi priveşti altfel spre cele viitoare.
Nu ştiu ce vă place vouă să citiţi dar eu savurez aproape orice are ceva nou şi interesant să-mi spună.
Achiziţionarea unei cărţi reprezintă ceva plăcut pentru mine, sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă.

Aici e locul fragmentelor care ne-au plăcut; menţionăm autorul şi cartea aferentă.
E un mod de a recomanda şi altora ceea ce a reuşit să ne marcheze.

încep eu:

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu

Jocul de sah in occident


"Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală.


Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.
Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.


- Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și...
Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:
- E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
- Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori...
- Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie...
- Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele...
Clasa murmură. O fetiță ridică mână.
- Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
- Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc....
Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
- Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.
Fetele protestează.
- Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
- Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
- Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
- Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.
Alte proteste.
- Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
- Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.
Copii se calmează. Mergem mai departe.
- Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
- Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
- Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?
Băiețelul mă privește aiurit.
- Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
- Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele...). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
- Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.
Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.
- Așadar, regele...
- Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
- Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
- Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
- Nu, zic eu categoric.
Un murmur de dezamăgire.
- Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.
Încep să îmi pierd răbdarea.
- Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe...
- Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.
Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.
- Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
- Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
- Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
- Așa da, se luminează copiii.
- Dar, dom profesor-sare un alt băiat-nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele între oameni.
Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.
- Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem “cavaler”.
Copiii simt că e doar un truc.
- Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
Simt că explodez.
- Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
- Da, da! E bine așa. Avion e bine.
Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
- Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
- Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
- Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
- Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
-Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).
Ajungem în fine să povestim despre pioni.
- Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.
Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.
- Un singur rege și 9 regine??? Femeia nu-i egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.
Soneria mă salvează.


Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
Întreb un băiat:
- Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
- Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african...


Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni....Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu stiu dacă aș fi scăpat întreg....”


Autor: anonim


Si cartea e anonima.   Si oare sahistul s-a lasat de predat sah? 

15 ianuarie 1850 , acum 170 de ani se nastea Mihai Eminescu ... ieri ii aminteam numele in treacat alaturi de Paunescu uitand ca astazi e ziua lui .
In amintirea sa , poezia-i fiind mai cunoscuta am ales un fragment de proza , din ''Geniu pustiu '':


''...— Mizerie, zise el, mizerie, soartea sufletelor mari, sufletelor de îngeri... pe când cei mari, idioţi în mărirea lor, se
primblă în trăsuri aurite. O! aceşti mari! n-ar putea ei să încurajeze, să susţie pe acel bătrân poet ce-şi hrăneşte viaţa
cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care e silit să-şi lase fetele să umble goale şi sărace pe strade, astfel
încât  prostituţiunea  îmbrăcată  în  mătase  râde  cu  hohot  pe  urma  virtuţii  zdrenţuite?  O,  prostituţiunea  şi  ruşinea  
se-ngroapă-n  morminte  de  marmură  şi-n  sicrie  de  plumb  acoperite  de  catifea,  pe  când  virtutea  doarme  somnul  ei  
etern  între  patru  scânduri  de  brad.  Şi  la  ce  există  virtute,  la  ce?  Pe  teatru  cu  virtutea,  cu  nobleţea  — ce-nsemnează  
acei  oameni  de  nimica,  care-ntr-o  lume  de  răi,  de  faţarnici,  de  egoişti  fac  pe  virtuoşi[i],  pe  nobili[i],  pe  sufletele  
caste.  Poate  oare  virtutea  să-nvingă  viciul...  Învinsu-l-a  vrodată?  Când?  Pe  teatru,  pe  scenă  cu  virtutea,  nu  în  viaţa  
practică, unde-ţi trebuie mişelie ca să nu mori de foame, şi părerea, numai părerea omului onest ca să mori fericit şi
neplâns  de  cei  ce  rămân  în  urmă  ...mai  ales  dacă  laşi  avere.  O!  am  văzut  scene  unde  mama  ascunde  testamentul
tatălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrul ne'nmormântat încă, caută cu ochiri umede, însă de şarpe,
testamentul  răposatului.  Am  văzut  asemenea  scene,  unde  soţia  leşină  numai  pentru  că  letargia  şi  libertatea  ce  dă
paloarei  sale  îi  şade  bine.  E  infam  tot  ce  e  om...  Nu  cred  în  această  bestie  răutăcioasă  care  se  trage  din  măimuţe  şi
care şi-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei.
— Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?...
—  Femeie,  ea?  zise  el,  surâzând  amar  —  ea,  femeie?  Aiurezi!  Un  înger  a  fost,  un  înger  cum  îl  cugetă  Dumnezeu
numai  o  dată  în  mijlocul  eternităţii  sale  fără  margine.  Ce  e  femeia?  Acest  om  ce  trăieşte  pentru  a-şi  spoi  faţa  cu
colori,  vorba  cu  minciună  şi  ochii  cu  lacrimi  înşelătoare?  O  sfinx  ce  plânge  când  te  tradă,  ce  râde  în  inima  ei  când
ochii ei sunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest în contra numelui....''