Nu e vina lui...

pai!!! s-au invechit deja !
postez eu? sau astept sa va mobilizati ?

-Nu ma cunosti, zise el, dar am ceva de vorbit cu tine.
Irina , il privi inca o data, cu atentie. Fata lui radia o bunatate aparte, ceva ce nu sugerat intentii rele. Asta o facu sa-l poftesca in casa. Ii oferi un scaun si-i spuse ca discuta imediat ce trimite copilul la scoala. Intre timp, ii oferi un ceai.
Conduse copilul la poarta, inchise dupa el, vadit grabita sa afle despre ce e vorba.
-Va ascult, zise ea , in secunda in care se reintoarse in casa. Ce vroiati sa discutam.
- Ma numesc Ion Vasile, si am o veste pentru dumneavoastra. Buna au rea, nu stiu , dar e ceva ce va va uimi. E vorba de sotul dumneavostra.
- Ce e cu sotul meu? Acum e plecat, il pot suna daca vreti... incepu Irina sa se balbaie...
- Poate ar fi trebuit sa vorbesc cu el, nu cu dvs. Dar acum cred ca e deja prea tarziu, si oricum va afecteaza si pe amandoi.
Irina deveni si curioasa, si agitata, si speriata. Se aseza in fata lui si-l privi in ochi. Asta ii dadu curaj omului sa continue:
- Sotul dvs are o fetita cu fiica mea. Ea a murit la nastere si eu am devenit tutorele ei. Are 3 anisori, e o minune de fata . Din pacate , acum nu mai pot continua sa o cresc. Asa ca vreau sa il intreb ce sa fac? Poate vrea sa o creasca el, la urma urmei, nici nu stia de ea. Geta mea a zis sa nu-i spuna, ca nu vrea nimic de la el.
Daca pamantul s-ar fi deschis in doua ,Irina ar fi fost mai putin uimita decat de ceea ce se intampla. I se indepartau cuvintele din ce in ce si se abtinu sa nu lesine. Reusi sa intrebe:
-Spuneti-mi va rog , numele barbatului pe care il cautati. Deja in mintea ei rotitele se invarteau facand supozitii: Era insurat, de aia nu l-a anuntat femeia...
-Andrei Dragomir.
- Aaaa, Andrei?! Sta vis-a-vis...

Super tare ! Irina nu va muri de inima rea, cu siguranta Vero, verde de la mine !
Poate daca voi avea nitica ''transpiratie'', voi scrie si eu ceva, sigur nu atat de palpitant

poate...dar asta se intampla daca al tau nu era curat..daca stia ca n-a calcat alaturi ar fi zis... sau nu?!

Valentin pleca la serviciu. Irina il conduse la poarta, sarutandu-l . Urma sa pregateasca baiatul de scoala, cand soneria suna. "Cine poate fi , la 7.30 dimineata?" Deschise poarta, in fata ei statea un batranel. Nu-l cunostea si asta i se citea in privirea mirata. Acesta ii zambi si ridicandu-si ochelarii pe nas ii vorbi :
--Buna dimineata ! Doamna Dragoescu, fosta Bucur, daca am nimerit bine ?...
-- Eu sunt. Cu ce v-as putea ajuta ? il intreba curioasa.
--Sunt delegat cu o problema delicata vorbi batranul ridicandu-si palaria veche in semn de salut. Am o scrisoare de la Dragos Voicu, banuiesc ca va este cunoscut numele, pe care trebuie sa ma asigur ca o veti lectura, continua el privind curios capul blond ce se ivise in spatele ei.
Irina tresarise la auzul numelui si, simtind ca o lasa picioarele, se prinse de poarta.
Iutiala gandurilor si imaginilor ii creara o stare de ameteala aproape de lesin, tamplele ii ardeau, ura, dragoste, spaima se agatau de respiratia sacadata si doar baietelul blond, ce se agatase speriat de halatul ei, cand, sprijinita de batran, intra in casa, o facu sa reziste pana la canapea.
Trecusera minute bune in care batranul disparuse cu promisiune ca va reveni pentru un raspuns, baiatul plecase la scoala condus de o vecina si fetita ei si ea tot mai tremura cu plicul in mana fara puterea de al deschide.
Dragos, plecase in strainatate, iar ea ii lasase in bagaje o scrisoare, cu lucrul cel mai de pret pentru el ; marturisirea ca vor avea un copil impreuna. Si-l dorisera chiar daca nu erau legati in alt fel unul de celalalt, decat printr-o dragoste nebuna. Un an de fericire pe care nu si l-ar fi imaginat niciodata.
Dupa ce plecase totul se naruise caramida cu caramida, nopti de cosmar dupa ce o sunase de acolo pe un numar strain spunandu-i, cu o voce impersonala, ca are probleme, ca nu stie ce va urma si n-o putea suna o perioada,. O facuse ea de mai multe ori, simtind ca i se rupe ceva in piept de disperare, dar nu ii raspundea nimeni si intr-un final renunta sa o mai faca . Nu mai simtea decat ura, durere si sarcina o chinuia tot mai mult lipind-o de pat.
Valentin a fost cel care, fiind chiar doctorul ei ginecolog, o salvase.
-Cum se mai simte Irina astazi ?... si, bineinteles, sa vedem ce toane mai are copilul nostru, spunea el surazand si ea uita de noaptea alba, zambind la primavara, la ghioceii pe care acesta ii daruise intr-o zi soptindui la ureche :
-I-am primit de la o blonda superba, dar stii ca nu te pot insela...
Pe masura ce sarcina inainta, problemele erau tot mai mari, iar Valentin devenise un prieten al casei, incat unii spuneau tot felul de povesti. Valentin facea glume pe seama lor, pana intr-o seara cand ii vorbise pe un ton serios.
--I-am dat papucii blondei, crezi ca putem avea o sansa amandoi? Iar ea il privise in ochi, incercand sa-l descifreze. Ii surase neincrezatoare si schimba discutia, dar el o opri punandu-i un deget pe buze. O tintui cu privirea sa intrebatoare si ea se fastaci :
-Valentin, copilul asta...
-Copilul asta va fi si al meu, de vrei ori de nu vrei, ii taie vorba . Ne-a chinuit atat cu mofturile lui, incat e prea tarziu sa ma dezobisnuiesc, continua surazand.
*
Scrisoarea ii cazu din mana si lacrimile ii siroiau pe fata.
Nu e vina lui, e a mea... murmura ea. Dragos nu mintise.

Florin ! Mi-a placut istorioara ta ! Verde de la mine.

Multumesc! ma face sa am sperante intr-un posibil viitor in literatura Glumesc.

Ai motive sau doar preferinte?!

Daca ea marturiseste, banuiesc ca stie mai multe