Minciuna

Rezumarea primului mesaj :

Avem pretentia de la altii sa spuna adevarul, dar oare suntem pregatiti sa-l auzim? Suntem capabili sa-l recunoastem? Dar noi la randul nostru suntem capabili sa spunem adevarul?

Si cum ne dam seama de faptul ca suntem mintiti? Cand un om spune un lucru si faptele lui sunt in contradictie cu ceea ce spune nu se cheama minciuna?

Cand ne este mai usor sa mintim? Si pe cine? Nu cumva suntem tentati sa inselam increderea tocmai acelor persoane care au mai multa incredere in noi?

Cui acordam increderea nostra? Este mai dureros cand suntem mintiti de oameni de care nu suntem legati afectiv, sau ne doare mai tare atunci cand am investit niste sentimente?

La ce ne foloseste minciuna? Ne face mai frumosi? Sau mai destepti?

Acordarea increderii este cumva o dovada a prostiei sau a maturitatii?

Multumesc.....de minciunica

oricand

nu cred ca exista cineva care sa nu fi spus vreodata o minciuna cat de mica :green . minciuna de cele mai multe ori este necesara .. nu sunt de acord cu ea, mai bine imi spui adevarul in fata!

Am citit ceva ce mi-a placut foarte mult Una din tehnicile de manipulare este minciuna.

Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.

SURSA

Sa-i cred pe toti psihopati(reducand astfel sansa de-a fi mintita)sau sa-i descopar? Pana la urma ce e mai greu:sa descopar psihopatii sau sa gasesc minciuna?Fragmentul asta de articol mai mult incurca, nici pe departe sa lamureasca ceva.E ceva de genul:"nu poti afla cine te minte?stii ca exista psihopati?descopera-i si vei scapa de mincinosi"

Am uitat sa pun si un "poate" intre paranteze...la final.

Ar trebui sa ne amintim, deci, de acum inainte, ca toate cuvintele sunt vii, chiar si cele aruncate la intamplare, cele care nu se pierd, ci-si continua existenta, uneori in paralel cu noi, asteptandu-ne intr-o anticamera a viitorului , nesigure, ele insele, se sensurile semiobscure care le poarta .... Hai ca incep sa ratacesc prin padurea de simboluri/nimicuri/minciunele, intrebandu-ma unde se termina cei pe care ii iubim/i-am iubit si unde incepem noi