Poezii scrise de Queensland

Rezumarea primului mesaj :

Incerc si eu timida niste versuri...Fara pretentii,sunt doar ganduri...

Am obosit...
Am daruit
Dar n-am primit
Am obosit...
Am faurit noi vise
Noi crezuri nepermise
Batand la usi inchise
Am obosit...
Dar Cerul mi te-a dat
Inger intruchipat
S-astept a meritat
Si ca sa-ti spun mereu
Tu esti iubitul meu
Nu simt deloc,acum
C-am obosit...

Sar'na, Elis !

Te ploua-n rafale...privesti inspre cer
Te-ntrebi ce-o avea oare el sa iti spuna
De ce e furios ? Numai spumega, tuna
Asa este azi, asa-a fost si ieri...

Iti pare ca ploaia te mangaie lin
Iar alteori parca brutal te loveste
Ceva parca auzi, la ureche-ti sopteste
Nu poti sa-ntelegi si parca-i un chin

Stii sigur ca vocea aceea o stii
Ti-aduce aminte de-o veche poveste
Din vara trecuta, ce-acum nu mai este
Cand inca credeai ca suntem copii

Te-opresti pentru o clipa din mersu-ti grabit
Te lasi inundat de-acei stropi si te miri
Cum pot sa te doara niste-amintiri
Ce curg precum ploaia...de neoprit

Mai faci doar un pas si privesti inapoi
Auzi acea voce, te striga mereu
Sa stii ca acel cer care plange sunt eu
Si mi-e dor de tine...si mi-e dor de noi...

Cu fiece strop eu te imbratisez
Trimit si-o rafala cand prea tare doare
Esti numai al meu...simti asta tu, oare?
Cu dor si sperante-mpreuna visez

La ziua cand stropii de ploaie-or seca
Si-n raze de soare ne vom incalzi
Dar pana atunci eu te voi calauzi
Cu fiecare picatura de pe fata ta...

Multumesc, Pitu Adevarul e ca pe mine ploaia ma cam intoarce cu susul in jos...si se pare ca asta e un motiv de ''inspiratiune''

Multumesc mult, Shadow !

Inchin cu solitudinea-un pahar
Si chiar daca e in zadar
Rostesc si un toast, incet
Si-astept...dar oare, ce astept?!

Peretii-s muti, astazi n-au glas
Chiar sunt intr-un mare impas
Am incercat sa schimb o vorba
Cu farfuria mea cu ciorba...

Cu sticlele de suc am vrut
Sa port un dialog...si n-am putut
Am intrebat florile-n geam
Si-astept, raspuns inca nu am...

Va-ntreb acum, chiar si pe voi
Vechi prieteni, poate si cei noi
Aveti idee ce sa fac
Singuratatii sa ii vin de hac ?!

Platesc oricat, chiar de n-am bani
Mi-as da din viata cativa ani
Stiu ca e ceea ce-am ales
Dar oare cine m-a-nteles ?

Aud o soapta...mi se pare
Voci sunt ? Sau semne de-ntrebare
Cred, totusi, ca sunt numai eu
Cine-ar putea sa fie ? Zau...

Dar daca vreti, eu va invit
Aici e locul potrivit
Stiu ca ma simt ca si acasa
De singuratate nu-mi mai pasa !

Crezi ? Era mai mult o ironie dulce-amara... Iti multumesc, Shadow, ca de fiecare data...

Quenn ,foarte frumoasa ! Asa cum ne-ai obisnuit

Frumoasa poezie, care-mi aduce aminte de faptul ca incercand sa atingem un ideal efemer uitam sa ne bucuram de ceea ce AVEM in jur.

Multumesc mult pentru aprecieri, Elis, Seaman
Da, Seaman, e un soi de ''nu vad copacii din pricina padurii'', poate putin mai delicat transpus...

Era vorba de noi toti, in ultima vreme alergam asa de mult si atat de deconectati de ceea ce-i in jur, incat odata ajunsi la tinta nu ne mai bucuram de ce-am obtinut. Problema este ca viata ne scapa printre degete, in timp ce noi alergam dupa o himera.